Interviu DESPRE VIAŢĂ cu Emilia Mateescu, notar public Există oameni care își construiesc o carieră urmând un drum previzibil și oameni care au curajul să își reinventeze destinul atunci când simt că pot merge mai departe. Emilia Mateescu face parte din cea de-a doua categorie. Născută la 18 iulie 1983, la Pitești, și crescută într-un sat argeșean, într-o familie de dascăli, Emilia Mateescu și-a construit parcursul profesional prin muncă, ambiție și o permanentă dorință de evoluție. Absolventă a facultăților de Administrație Publică și Drept, și-a început activitatea profesională încă din studenţie, în învățământul preșcolar, ca educatoare, experiență care avea să-i modeleze profund felul de a înțelege și de a se raporta la oameni. Au urmat avocatura și, din 2011, profesia de executor judecătoresc, domeniu în care a gestionat situații juridice complexe și a cunoscut îndeaproape realitățile sociale, conflictele și vulnerabilitățile umane. Între 4 martie și 9 septembrie 2021, a exercitat…
Executor Emilia Mateescu: “O căsătorie cu termen ar putea conduce la creșterea unui climat sănătos pentru familie și copii și la certitudinea că partenerii din căsătorie chiar își îndeplinesc obligațiile!” Preşedinta Tribunalului Argeş, judecătoarea Cornelia Olteanu, a lansat zilele trecute ca subiect de dezbatere ideea reglementării căsătoriei pe o durată determinată, ca variantă la căsătoria tradiţională, pentru a preîntâmpina situaţiile dramatice în care s-ar putea afla atât soţii, cât şi copiii lor. “Oameni buni, experiența profesională acumulată în cei 16 ani de activitate ca judecător în care am soluționat numeroase litigii în materia „Familie”, m-a determinat să înțeleg că modelul tradițional al căsătoriei nu mai corespunde în totalitate realității sociale, caracterizate prin mobilitate, diversitate relațională și schimbări accelerate ale valorilor individuale ale cetățenilor. Reglementarea prin lege a căsătoriei pe durată determinată (de exemplu, 5 sau 10 ani) ar putea reprezenta o formă alternativă de organizare a relațiilor de familie. (…)…




