Tag

familie

Browsing

Preşedinta Tribunalului Argeş, jud. Cornelia Olteanu, propune o variantă inedită la căsătoria tradiţională: căsătoria pe termen limitat „Această formă alternativă a căsătoriei cu termen de 5 sau 10 ani poate fi o alegere mai potrivită pentru generațiile viitoare de tineri care par reticenți la ideea de căsătorie nelimitată și aleg concubinajul.” Preşedinta Tribunalului Argeş, jud. Cornelia Olteanu: „Partenerii pot alege să își reînnoiască jurămintele printr-o simplă cerere adresată Oficiului de Stare Civilă având ca soluții alternative: continuarea unei căsătorii cu termen limitat, trecerea la forma tradițională „până când moartea ne va despărți”, asumarea unui drum separat.” Preşedinta Tribunalului Argeş, judecătoarea Cornelia Olteanu, a lansat pe contul său de socializare o propunere inedită legată de căsătoria tradiţională. În opinia acesteia, ca urmare a cazurilor pe care le-a soluţionat în instanţă în litigii de familie, s-a desprins o concluzie extrem de îngrijorătoare: “există situații în care soții aleg să mențină în mod…

Este născut în 8 aprilie 1956 în oraşul Costeşti, absolvent al Liceului “Nicolae Bălcescu”, actual Colegiul Naţional “I.C.Brătianu” Pitești, licenţiat al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, dar şi al Şcolii de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne Bucureşti, actuala Academie de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”. Este vorba de Dan Ioan Panţoiu, unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi ai judeţului Argeș, poet şi scriitor, fost poliţist judiciar vreme de şapte ani şi avocat din anul 1986. A răsfăţat generaţii întregi cu versuri compuse pentru artiştii muzicii uşoare româneşti, printre care se numără Mirabela Dauer. Este autorul cărţii “Mercenarul Întunericului”, un thriller de excepţie, plin de mister, pe care îl putem găsi la Librăria Cărtureşti. Dan Ioan Panţoiu are doi copii, un băiat şi o fată, care au urmat aceeaşi carieră în domeniul Dreptului. Fiul, Dan Mihai Panţoiu, este avocat tot în cadrul Baroului Argeş, iar fiica, după mai mult…

Interlocutorul nostru s-a născut în data de 17 august 1963 în Pitești, în familie de profesori, este absolvent al Liceului Nr 1 de Matematică-Fizică, licenţiat al Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii București, masterand în tehnologii nucleare, inginer fizician și cercetător știinţific în cadrul Institutului de Cercetări Nucleare, director adjunct al Departamentului de Securitate Nucleară din cadrul RATEN în anul 2012, președinte al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare în 2017 și tot din 2017 director general al Regiei Autonome “Tehnologii pentru Energia Nucleară”, funcţie la care a renunţat în noiembrie 2020, fiind ales primar al municipiului Pitești. Fost consilier local PSD al municipalităţii din 2004, primarul Cristian Gentea este președintele PSD Pitești din 2010 și președinte executiv al PSD Argeș din anul 2015. Am avut ocazia să stăm de vorbă cu primarul municipiului nostru, la puţin timp după ceremonia guvernamentală din 30 septembrie, dedicată semnării “certificatului de naștere” al…

Alin Călinescu: “Bunicul meu, în momentul de faţă, nu are nicio companie, nici nu-mi amintesc să fi avut vreo companie care să fi avut vreo legătură cu Centrul Cultural” Firma bunicului lui Alin Călinescu, SC Chromatic Sound SRL, pe platforma SICAP: Trei licitaţii cu Centrul Cultural Mioveni, două cu Primăria Mioveni, în valoare totală de… 398.500 lei! Primăria Mioveni şi Centrul Cultural Mioveni traversează la acest moment o perioadă destul de tensionată, având în vedere că managerul unităţii de cultură, Alin Călinescu, urmează să treacă prin evaluarea activităţii sale de anul trecut. În paralel, de la Mioveni la Piteşti ajung tot felul de informaţii mai mult sau mai puţin controversate, privind afacerile pe care familia sa le-a derulat atât la Centrul Cultural Mioveni, cât şi cu Primăria condusă până de curând de Ion Georgescu. Le-am luat pe rând. Toţi membrii comisiei de evaluare s-au recuzat Ca niciodată, comisia de specialişti…

Interlocutorul nostru la rubrica DESPRE VIAŢĂ este Tiberiu Irimia, absolvent al Facultăţii de Medicină din Iaşi, medic stomatolog, manager al Clinicii “Dr. Irimia”, om de dreapta, consilier municipal al Piteştiului. S-a născut în Piteşti pe 10 aprilie 1974. În rubrica de faţă, punem întrebări aleatorii despre viaţă şi despre Piteşti şi judeţul Argeş. Domnule Tiberiu Irimia, primul cuvânt care vă vine în minte acum, vorbind despre viaţă, este…? – Familia. Soția dvs este tot medic… – Da. Soţia mea, Suher Irimia, de origine siriană, este tot medic stomatolog. Avem doi copii, pe Ian, de 9 ani şi pe Ava, de 8 ani. Cum i-aţi descrie în câteva cuvinte pe copiii dvs? Ian este ștrengar, inteligent, campion naţional la karate și multiplu campion la competiții internaționale de karate full contact în stilurile Ashihara și Kyokushin. Se antrenează şi la fotbal în cadrul Clubului FC Argeș şi cântă la pian. Este un…

Interlocutorul nostru este Eduard Florea, om de afaceri în domeniul transportatorilor şi manager al ANA CLEAN SOLUTION . Interviul de faţă a apărut în ziarul Gherila, la rubrica DESPRE VIAŢĂ, în care punem în primul rând întrebări aleatorii despre viaţă și în al doilea rând întrebări despre Pitești şi judeţul Argeș. 1. Când eraţi adolescent, ce doreaţi să deveniţi în viaţă? – Am vrut să fac fizică cuantică, dar părinţii m-au trimis la şcoala militară. Şi atât de mult mi-a plăcut, încât, după zece ani de serviciu militar, am decis să ies din sistem. Ulterior, am ajuns să fac Academia Militară din Olanda. Am avut ocazia să văd diferenţele dintre sistemul militar românesc şi cel olandez. Nu pot defini condiţiile în care se face o carieră militară în România. Aveam 27 de ani când am ieşit din acest domeniu şi am ales să intru în bussines-ul cu transporturi. Este o afacere…

Interlocutorul nostru este Dumitru Tudosoiu, inspector general şcolar al ISJ Argeş şi consilier local al municipiului Piteşti. Interviul de faţă a apărut în Ziarul Gherila, la Rubrica DESPRE VIAŢĂ, în care punem în primul rând întrebări aleatorii despre viaţă și în al doilea rând întrebări despre Pitești şi judeţul Argeș. 1. Sunteţi de acord, domnule Dumitru Tudosoiu, că tehnologia a cam furat din jocurile copilăriei? De la ce jocuri nu lipseaţi când eraţi copil? – Da. Dacă înainte părinții își luau copiii cu forța în casă, acum cu forța îi mai scot afară din faţa device-urilor. Jocul copilăriei…le jucam pe toate! Castelul, elasticul, miuţa, hoții și vardiștii etc. 2. „Mens sana in corpore sano”. Ce sport aţi recomanda, de exemplu, unui elev de gimnaziu? – Dictonul latin care rămâne nemuritor „minte sănătoasă în corp sănătos”. La noi în familie se practică baschetul şi gimnastica. Aş recomanda baschet şi pentru băieţi…

Interlocutorul nostru este Cristian Dolofan, CEO DOLO TRANS OLIMP şi pilot profesionist. Interviul a fost publicat în Ziarul Gherila, la rubrica Despre Viaţă, în care ne-am propus să punem în primul rând întrebări aleatorii despre viaţă și în al doilea rând întrebări despre Pitești şi judeţul Argeș. 1. Care era visul dumneavoastră din adolescenţă, domnule Cristian Dolofan? V-a îndrumat familia să alegeţi Facultatea de Politehnică sau a fost o decizie proprie? – Visul meu din copilărie a fost să devin pilot profesionist de raliu. Nu s-a realizat în adolescenţă, dar ma bucură faptul că am reuşit să mi-l împlinesc acum, ca hobby. Decizia de a alege facultatea mi-a aparţinut în totalitate. 2. Cea mai frumoasă amintire din studenţie este? – Sunt multe amintiri frumoase pe care le am din anii studenţiei, care pentru mine reprezintă o perioada foarte frumoasă, de care o să îmi aduc mereu aminte cu drag. Nu…

Înterlocutorul nostru este preşedintele PNL Piteşti, Mihai Coteţ, consilier local şi om de afaceri. Interviul de faţă a apărut în Săptămânalul Gherila, la rubrica Despre Viaţă, în care punem în primul rând întrebări aleatorii despre viaţă, în al doilea rând despre Piteşti şi judeţul Argeş. 1. Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie, domnule Mihai Coteţ? – Îmi aduc aminte cu plăcere de derdelușurile din Pădurea Trivale. Porneau de sus, de la blocurile de la Papucești și coboram până la grotă, la lac. Odată am căzut cu sania în lac. Am ajuns acasă cu țurțuri, iar pantalonii, după ce mi i-a scos mama, stăteau singuri în picioare. Sunt vremuri de un farmec aparte, pe care copiii mei nu le-au mai prins… 2. Cel mai bun sfat pe care l-aţi dat copiilor dumneavoastră până acum? – Cred că cel mai bun lucru pe care poate să-l facă un părinte este…

Interlocutorul nostru este vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Adrian Dumitru Bughiu. Interviul de faţă a apărut în săptămânalul Gherila, la Despre viaţă, rubrică în care punem întrebări aleatorii despre viaţă şi în al doilea rând despre Piteşti şi judeţul Argeş. 1. Domnule Adrian Bughiu, ce voiaţi să vă faceţi când eraţi mic? – Când eram mic îmi schimbam des opțiunile. O meserie de erou, oricum. Pompier, pilot de curse, astronaut, ceea ce visează cam toți băiețeii. Când am mai crescut puțin, am descoperit sportul, pentru care am păstrat o dragoste aparte. Mereu am vrut să fiu fotbalist pentru că am crescut în cultul lui Nicolae Dobrin. Din acest motiv am fost, sunt și voi rămâne suporter al FC Argeș și la vreme bună, și la vreme rea. Am jucat fotbal, chiar la nivel organizat, la „Aripi Pitești” și apoi la „Petrochimistul Pitești”. O echipă care din păcate nu mai există de…

Interlocutoarea noastră este notăriţa Ana Stan, consilier local al municipiului Piteşti. Interviul de faţă a fost publicat în ziarul Gherila, la rubrica Despre Viaţă. 1. Care este, doamna Ana Stan, cel mai frumos moment, unul special, dintre toate cele petrecute la Clubul Rotary? – Momentul de suflet din toată activitatea mea de rotarian este concertul caritabil organizat în timpul mandatului meu de Președinte R.C. Pitești, susținut de Maestrul Gheorghe Zamfir și de Filarmonica Pitești în luna octombrie 2009 la Pitești. Concertul a fost organizat în scopul strângerii fondurilor necesare pentru trimiterea la operație în Israel a unui număr de 5 copilași care sufereau de malformații congenitale. Evenimentul a făcut ca Sala Sindicatelor să fie neîncăpătoare pentru cei dornici să-l asculte pe Maestrul Gheorghe Zamfir, iar atmosfera creată a rămas vie în sufletul meu. Atât concertul, cât și operațiile copiilor au fost un real succes, punându-se bazele Proiectului districtual ”Salvați inima…

Am insistat la deputatul Aurel Bălăşoiu cu întrebarea dacă tânărul alături de care apare în imaginile care au scandalizat opinia publică este sau nu minor, iar acesta ne-a declarat astăzi următoarele: “Tânărul din fotografii nu este minor. Niciodată nu am avut nicio relaţie cu un minor, aşa cum se vehiculează”. Deputatul transmite că îşi cere scuze faţă de biserică, pentru că a fost târâtă în acest scandal: “Îmi pare rău că au fost implicate în acest scandal feţele bisericeşti, faţă de care îmi cer iertare. Se doreşte, din câte observ, să se lovească în această instituţie, care nu are absolut nicio implicare”. – a declarat deputatul Bălăşoiu pentru interespublic.ro. De asemenea, l-am întrebat pe parlamentar despre înregistrarea publicată de gândul.ro, în care acesta poartă mai multe discuţii cu un aşa-zis călugăr-amant. Aurel Bălăşoiu spune că: “este o înregistrare în maşină, de vineri seara cred. Din discuţia purtată cu el, mi-am…

Medicul Andrei Găitan s-a revoltat astăzi pe reţeaua de socializare împotriva Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, spunând că „Pe vremea când am terminat specialitatea si m-am angajat, era o lege…sau mai bine zis un mit…o legendă urbană ( am ajuns sa aflu mai târziu) care spunea că primeşti o primă de încadrare si un apartament de serviciu (…) în 5 ani, conducerea de geniu a minunatei unităţi medicale nu a reuşit sa rezolve aceasta problemă (a locuinţelor de serviciu), nici chiar după 4-5 cereri redactate de mine în acest sens, la care, nici până în ziua de azi nu am primit răspuns.”. Andrei Găitan a explicat că de circa cinci ani face naveta Bucureşti-Piteşti, cheltuind o mică avere atât pentru drum, cât şi pentru chirie. Revolta acestuia a continuat şi faţă de persoana care a avut întâietate în faţa lui, primind o locuinţă de serviciu de la SJU Piteşti: „Am aflat că…

„Am pierdut astăzi un soț, un tată – un OM extraordinar pe care l-am iubit mult – Șerban Constantin Valeca. A plecat mult prea devreme dintre noi, lăsând un gol imens și amintiri neprețuite. Le mulțumim tuturor celor care au fost astăzi alături de noi în aceste clipe de mare durere. Trupul neînsuflețit va fi depus în Biserica Mavrodolu, acolo unde, începând de mâine, ora 11:00, sunt așteptați toți cei care vor să își ia un pios adio de la cel care a fost Șerban Constantin Valeca. Slujba de înmormântare va avea loc marți la Biserica Mavrodolu, începând cu ora 12:00. Dumnezeu să-l odihneasca!”- a transmis astazi familia Valeca. Fostul președinte al PSD Arges, fost parlamentar și fost ministru, Șerban Valeca s-a stins din viață din cauza unei boli necruțătoare! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

 „Impactul violenței asupra copiilor este extrem de puternic pe termen scurt, mediu și lung. Copiii sunt întotdeauna afectați de abuzurile din familia de origine comise împotriva lor sau a mamelor și pot ajunge, la rândul lor, victime ale tatălui natural sau vitreg. Copiii care au suferit acte de violență în copilărie au devenit ei înșiși agresori odată ce au devenit adulți. Pentru a întrerupe ciclul violenței este important sa intervenim, părinți, educatori, consilieri școlari, psihologi, atunci când copiii se confruntă sau sunt martorii unui eveniment de violență domestică din mediul familial, şcolar sau extraşcolar îndreptat asupra mamei lor sau asupra lor. Personalitatea lor poate suferi modificări profunde în urma violenței domestice trăite în copilărie, pot să devină agresori sau victime. Un copil abuzat se recunoaște după mai multe semnale, simptome: • tulburări de somn, de vorbire, tulburări alimentare • enurezis • tulburări comportamentale: agresivitate față de colegi, prieteni, profesori sau pasivitate la…