„Vom acționa așa cum am făcut iarna trecută. Vom găsi noi modalități de a-i ajuta direct pentru cei care muncesc, dar nu reușesc să-și achite facturile pentru căldură, lumină”- susţine deputatul PSD de Argeş, Nicolae Georgescu. „A sosit momentul să punem în aplicare o nouă măsură de sprijin pentru cei cu venituri mici. Ne aflăm într-un moment complicat și ciudat din istoria recentă a Europei pe care trebuie să-l depășim, fără să lăsăm niciun român în urmă. Acum, datoria noastră este să combinăm aceste circumstanțe cu obiective clare și măsuri importante care să protejeze populația de prețurile exorbitante la hidrocarburi și energie, respectiv, la produsele de larg consum. Știm că lupta cu inflația nu este ușoară, iar pe lângă proiectele guvernamentale pentru o infrastructură mai bună, proiectele de dezvoltare și alte investiții publice care vor produce rezultate în viitor, este nevoie de o măsură de sprijin pentru familiile vulnerabile. Președintele PSD, Marcel…
Tag




