Tag

gala excelentei argesene

Browsing

Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a Galei Excelenței Argeșene, un eveniment dedicat performanței în educație și tinerilor care, prin rezultate excepționale la învățătură, reprezintă o mândrie pentru Argeș. Evenimentul, organizat de Asociația Marea Lojă Națională din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, prin Filarmonica Pitești, îi va aduce în prim-plan pe șapte dintre tinerii de excepție ai județului, recompensați pentru rezultatele lor remarcabile și pentru pasiunea și perseverența cu care își construiesc viitorul. Gala va avea loc mâine, 21 octombrie, începând cu ora 17:00, la Filarmonica Pitești.

Cine sunt elevii argeşeni premiaţi de MLNR pentru rezultate excepţionale Săptămâna trecută, Marea Lojă Naţională din România (MLNR) a organizat, împreună cu Primăria Piteşti, prima ediţie din judeţul Argeş a Galei Excelenţei.  În ultimii ani, MLNR celebrează, prin organizarea unor manifestări ample, meritele românilor din diverse domenii, sub egida valorilor care ne definesc. Într-un astfel de context, Filarmonica Piteşti a fost gazda unui eveniment de excepţie în care reprezentanţii MLNR, prin Marele Maestru Viorel Cătălin Tohăneanu, alături de primarul Piteştiului, Cristian Gentea, inspectorul şcolar general Dumitru Tudosoiu şi alte personalităţi ale judeţului, au decernat premii de recunoaştere a meritelor unui număr de opt elevi argeşeni, care au obţinut performanţe la concursurile naţionale sau la cele organizate în afara graniţelor. Elevii au fost răsplătiţi şi cu premii în bani, fiecare primind din partea MLNR câte o mie de euro, lui Emanuel Mazăre – dublu medaliat cu aur la olimpiadele de matematică…