Tag

ministru simona bucura oprescu

Browsing

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, deputatul PSD Argeș Simona Bucura Oprescu anunță o nouă veste bună. Alocațiile copiilor vor fi majorate cu 10,4% în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Drept urmare, alocațiile vor fi majorate astfel: – de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități – de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste doi ani. „Cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale. Reamintim că alocațiile de stat pentru copii au crescut și în ianuarie 2024 cu 13,8%.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, s-a întâlnit astăzi cu Excelența Sa Dr. Peer Gebauer, Ambasador al Republicii Federale Germania în România. România și Republica Federală Germania împărtășesc valori comune, iar relațiile bilaterale sunt strânse inclusiv din punct de vedere al domeniului muncii. Germania este cel mai mare investitor străin din România, iar în Germania lucrează peste 200.000 de muncitori sezonieri, alți circa 500.000 având contracte de muncă pe perioade mai lungi. Ministrul Simona Bucura-Oprescu și Ambasadorul Peer Gebauer au stabilit în cadrul întâlnirii de astăzi că este nevoie de o corelare mult mai bună a politicilor privind piața muncii, politici care să fie pro-active și să aducă plus-valoare ambelor state. În acest sens se va intensifica și diversifica la nivel de experți cooperarea dintre Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Federal din Germania, inclusiv la nivelul instituțiilor subordonate. Unul dintre obiective este acela de a îmbunătăți situația muncitorilor…

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a lansat în transparență decizională un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind domeniul pensiilor publice. Conform ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, proiectul prevede, printre altele, posibilitatea cumpărării vechimii în muncă necesară pensionării pentru limita de vârstă, termenul fiind prelungit până la data de 31 decembrie 2024. Persoanele interesate – care nu îndeplinesc condiția stagiului de cotizare – pentru a accede la pensia pentru limită de vârstă trebuie să contribuie la sistem prin plata contribuțiilor de asigurări sociale, pe o perioadă de 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială. Plata contribuţiei se efectuează într-o singură tranşă sau în tranşe lunare până la termenul de 31 decembrie 2024. Pot cumpăra vechime în muncă cetățenii români din ţară sau din străinătate care nu sunt pensionari şi care nu au fost asiguraţi în sistemul public de pensii. Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale nu…