Tag

proiecte fermieri

Browsing

Deputatul PNL de Argeş anunţă că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a lansat mai multe sesiuni pentru ca fermierii români să-şi poată depună proiecte în cadrul Planului Naţional Strategic (PNS) PAC 2023-2027. “Sesiunile de depunere încep chiar din această săptămână, mai precis joi, 2 noiembrie, iar proiectele sunt extrem de binevenite, pentru infuzia de capital mult aşteptată pe piaţa agricolă. Este vorba de alocarea unei sume care depăşeşte 500 de milioane de euro, iar fermierii au timp să aplice până la finele lunii februarie 2024. Vor fi finanţate proiecte dedicate tinerilor fermieri, una dintre cele trei intervenţii lansate referindu-se strict la aceştia, pentru care a fost atribuită o sumă de circa 250 de milioane de euro. “- ne-a declarat deputatul PNL, Daniel Constantin. Cele trei intervenţii vizează crearea şi modernizarea infrastructurii de acces agricolă, a infrastructurii rutiere de bază în spaţiul rural şi sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, aceasta din…