Deputatul Daniel Constantin anunţă lansarea unor noi proiecte pentru tinerii fermieri

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Deputatul PNL de Argeş anunţă că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a lansat mai multe sesiuni pentru ca fermierii români să-şi poată depună proiecte în cadrul Planului Naţional Strategic (PNS) PAC 2023-2027.

Sesiunile de depunere încep chiar din această săptămână, mai precis joi, 2 noiembrie, iar proiectele sunt extrem de binevenite, pentru infuzia de capital mult aşteptată pe piaţa agricolă. Este vorba de alocarea unei sume care depăşeşte 500 de milioane de euro, iar fermierii au timp să aplice până la finele lunii februarie 2024. Vor fi finanţate proiecte dedicate tinerilor fermieri, una dintre cele trei intervenţii lansate referindu-se strict la aceştia, pentru care a fost atribuită o sumă de circa 250 de milioane de euro. “- ne-a declarat deputatul PNL, Daniel Constantin.

Cele trei intervenţii vizează crearea şi modernizarea infrastructurii de acces agricolă, a infrastructurii rutiere de bază în spaţiul rural şi sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, aceasta din urmă cuprinzând inclusiv investiţii în agricultura zonelor montane, în valoare de 75.207.529 Euro.

Potrivit deputatului Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din cadrul Camerei Deputaţilor, Planul Național Strategic PAC reprezintă strategia agricolă a ţării, pentru următorii patru ani. Planul prevede 89 tipuri de intervenții, incluzând 51 intervenții prin Fondul European de Garantare Agricolă- FEGA (Pilonul I) și 38 intervenții prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală FEADR (Pilonul II).

 

 

Write A Comment