„Partidul Umanist Social Liberal consideră că este nevoie de măsuri urgente de sprijin pentru agricultorii români, pentru a le da acestora o șansă reală de a fi competitivi pe piața europeană. Semnarea de către România a Politicii Agricole Comune 2023 – 2027 aduce cu sine o serie de obligații pentru fermierii români, care trebuie să pună în practică toate condițiile impuse de acest acord. Aceste reguli generale nu țin cont de particularitățile din România, așa cum de exemplu sunt subvențiile alocate fermierilor, care în România sunt și cu 60% mai mici decât în alte țări membre ale UE. În condițiile în care acordul PAC prevede, printre altele, reducerea suprafețelor cultivate, creșterea ponderii culturilor bio sau reducerea procentuală a îngrășămintelor și pesticidelor folosite, fermierii români au nevoie de sprijin din partea statului, pentru a reduce decalajele față de cei din alte țări UE și pentru a rămâne competitivi. Un exemplu elocvent…
Tag




