- Oraşul Topoloveni, fruntaş la accesarea de fonduri prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027!
Topoloveni se află pe locul al doilea (după oraşul Pucioasa, Dâmboviţa) în topul oraşelor cu cele mai multe fonduri accesate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, conform listei cu cele 28 de oraşe beneficiare, publicată de ADR Sud Muntenia.

Conform ADR Sud Muntenia, Primăria condusă de primarul Gheorghiţă Boţârcă a accesat un număr de nouă proiecte, a căror valoare totală se ridică la suma de 205.799.147 lei, din care fondurile nerambursabile au o valoare de 170.486.030 lei.

Nu mai puţin de cinci proiecte accesate de oraşul Topoloveni prin acest program vizează eficientizarea energetică a blocurilor, iar printre cele mai ample se numără construirea Campusului Tehnologic (foto) şi implementarea integrată a măsurilor de regenerare urbană a oraşului, care reprezintă şi cea mai mare investiţie la acest moment, respectiv o valoare totală de 30.136.484 lei.

În paralel cu aceste proiecte, care se află în faza de licitaţii sau de execuţie, lucrările pentru finalizarea pistei de biciclete, pe o suprafaţă de 14 kilometri, în zona Râului Cârcinov, au fost executate în proporţie de 50%.
PROIECTE TOPOLOVENI, PROGRAM REGIONAL 2021-2027
- Eficientizare energetică Bloc P1, Bloc P2, Bloc P3, Bloc P13, în Orașul Topoloveni (valoare totală- 23.130.898 lei)
- Eficientizare energetică Bloc P20, Bloc P29, Bloc 30 și Bloc P31a în Orașul Topoloveni (25.330.824 lei)
- Eficientizare energetică Bloc P7, Bloc P28, în Orașul Topoloveni (24.028.149 lei)
- Eficientizare energetică Bloc P4, Bloc CU2, Bloc P16, în Orașul Topoloveni (24.014.394 lei)
- Eficientizare energetică Bloc P5, Bloc P21A, Bloc A1, in orașul Topoloveni (24.169.223 lei)
- Primăria Topoloveni online: Platformă pentru îmbunătățirea comunicării cu cetățenii si digitalizarea inovativă a fluxurilor de lucru (5.939.171 lei)
- Construire Campus Tehnologic – Liceul Tehnologic Topoloveni (26.940.317 lei)
- Dezvoltare locală integrată prin măsuri de regenerare urbană pentru orașul Topoloveni (30.136.484 lei)
- Extinderea și amenajarea infrastructurii verzi în orașul Topoloveni și amenajare infrastructură verde cu acces pietonal pe Valea râului Cârcinov (25.568.336 lei)

Comments are closed.