Situația pensionarilor din Argeș care au procese pe rol pentru recalcularea pensiilor este mult mai gravă decât pare și asta reiese dintr-o informare oficială transmisă de Curtea de Apel Pitești.
Conform Secției I Civile a instanței superioare, din 6.544 de dosare care au avut ca obiect conflictele de asigurări sociale, Casa Județeană de Pensii Argeș a fost parte în 5.670 de dosare, în 2021. Comparativ cu judetul nostru, Casa Județeană de Pensii Vâlcea a avut pe rol 874 de cauze în același an. Dacă adăugăm și cele 3.999 de dosare înregistrate pe rolul Curții de Apel Pitești în 2022 rezultă un număr de 9.669 de dosare numai în Argeș. Din nefericire, în spatele acestei statistici se află mii de pensionari care sunt batjocoriți, puși aiurea pe drumuri, plus milioane de lei risipiți de la buget pentru cheltuieli de judecată.
Casa Judeţeană de Pensii Argeş este o instituție cu propriul serviciu juridic, dar iată că este campioană la cheltuieli cu asistenţa juridică. Oamenii care au castigat procesele intentate pentru neaplicarea corectă a calculului de pensie au avut de recuperate, în 2021, cheltuieli de judecată 1,1 milioane lei. De la cei care nu au respectat legea, respectiv Casa Judeţeană de Pensii Argeş. Și asta in conditiile în care bugetul pentru plata asistenţei juridice la nivel național alocat anul trecut s-a ridicat la aproximativ3,3 milioane lei.
Ceea ce se întâmplă acum la Casa de Pensii Arges trebuie să înceteze, din respect pentru pensionari și pentru bugetul de stat! Nu se poate plăti la nesfârșit o slaba interpretare a legii care duce la mii de procese cu pensionarii din Argeș. De fiecare dată când cineva câștigă în instanță, se plătesc cheltuielile de judecată. Și castigurile sunt într-o proporție covârșitoare, iar sumele sunt, în multe cazuri, chiar mai mari decât ceea ce au de primit oamenii.
PNL Argeș face apel către conducerea și catre functionarii Casei de Pensii Argeș să acorde maximă atentie dosarelor pe care le lucrează și să le trateze cu profesionalism. De asemenea, în continuare așteptăm un răspuns din partea ministrului Muncii Marius Budăi la întrebările adresate pe cale instituțională de către Alina Gorghiu, președinte interimar al Senatului României, pe aceeași temă. Ministrul Muncii și Casa Județeană de Pensii Argeș trebuie să răspundă pentru cele aproape zece mii de dosare pentru recalcularea pensiilor aflate pe rolul instanțelor, transmite PNL Arges într-un comunicat de presă.
