PNL Argeș semnalează o problemă urgentă ce afectează comunitatea din Minești, comuna Mălureni. În ciuda unei hotărâri judecătorești definitive (Dosar nr. 411/216/2017), care obliga primăria Malureni să reabiliteze drumul către cătunul Minești în termen de 12 luni, situația este departe de a fi rezolvată.
Până de curând, accesul către Minești se făcea prin traversarea unui pod din lemn, care niciodată nu a fost reabilitat, iar acum traversarea se face prin albia râului, indiferent de condițiile meteorologice. Această situație afectează aproximativ 40 de familii care locuiesc în comunitate și pune în pericol siguranța cetățenilor, iar administrația locală trebuie să acționeze imediat pentru a asigura o traversare în condiții de siguranță.
Facem un apel către viceprimarul PSD al comunei Malureni, care îndeplinește atribuțiile de primar, să acționeze rapid în respectarea hotărârii judecătorești și să aloce resursele necesare pentru reabilitarea drumului către cătunul Minești. Ignorarea acestei probleme arată un dispreț față de bunăstarea și siguranța comunității.
Ne exprimăm solidaritatea față de locuitorii din Minești și susținem necesitatea unei intervenții imediate. Siguranța cetățenilor nu poate fi amânată, ci trebuie să stea mereu pe primul loc. Îndemnăm primarul să-și asume responsabilitatea și să rezolve cu celeritate această problemă presantă.
Departamentul de Comunicare al PNL Argeș