Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a inițiat un proiect de act normativ privind acordarea unui ajutor excepțional care să vină în sprijinul fermierilor din sectorul vegetal.

Schema de sprijin este destinată pentru achiziția de resurse materiale necesare pentru aplicarea tehnologiei la plantațiile pomicole și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole cu struguri pentru vin pe rod.

Beneficiarii schemei sunt: persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderile familiale, persoane juridice, grupuri și organizaţii de producători, structuri din domeniul cercetare, respectiv universităţi, institute şi staţiuni de cercetare-dezvoltare.

Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul vegetal este de 176,80 euro/ha, acordat pentru minimum 0,1 ha inclusiv, și maximum 200 ha inclusiv, dar nu mai mult de 35.000 Euro.

Pentru a accesa ajutorul excepțional, potențialii beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

✅să solicite ajutorul excepțional;
✅să fie înregistrați în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cu cererea unică de plată 2022;
✅să achiziționeze resursele materiale pe bază de documente justificative, în perioada 24 februarie 2022 – 12 august 2022;
✅să mențină suprafața aferentă culturilor pentru care beneficiază de ajutor excepțional, în anul de cerere 2023.

Proiectul poate fi consultat aici: https://www.madr.ro/component/k2/7624-proiect-hg-ajutoare-exceptionale-sector-vegetal.

DEPUTAT PSD, SIMONA BUCURA OPRESCU

Write A Comment