David Fabian Motoran este în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu‟ din Pitești. Pasionat de ciclism, David a adus pe 11 decembrie la Piteşti titlul de vicecampion național la Cupa Națională de Ciclocross, categoria cadeți, după ce în urmă cu doar o zi, pe 10 decembrie, câştigase bronzul la o altă competiţie desfăşurată la Porumbacu. Este singurul argeşean de pe podiumul ciclismului naţional, la categoria sa de vârstă, concursuri pentru care se pregăteşte cu multă ambiţie în foarte puţinul timp de care dispune, pentru că urmează Evaluarea Naţională.
# David, cum te împaci cu școala, având în vedere că practici și un sport de performanță?
– Deși îmi este foarte greu, întrucât am antrenamente zilnice, pot spune că mă împac foarte bine cu programul și materiile școlare, dovadă fiind faptul că am obținut numai media generală 10 din clasa I până inclusiv în clasa a VII-a. În clasa a VI-a am participat și la 2 concursuri de geografie, etapă județeană, respectiv etapă națională. Timpul meu liber este extrem de limitat, dar îmi canalizez prioritățile pe școală și performanțele sportive.
# Când ți-ai descoperit pasiunea pentru ciclism?
– Pasiunea pentru ciclism, dar în special pentru competiții, a început să se înfiripe acum circa 3 ani și jumătate, când o prietenă de familie mi-a propus să mă înscriu la un concurs de ciclism ce se desfășura în pădurea Trivale, concurs unde m-am clasat pe locul 2. Fără niciun fel de pregătire, fără echipament adecvat. Acela a fost momentul în care am știut că vreau să practic acest sport.
# De ce ciclism și nu un alt sport?
– Ciclismul este un sport complex, te ajută să te dezvolți pe mai multe planuri. Îți oferă multe provocări și te forțează să-ți depășești limitele. Ciclismul se desfășoară în natură și urmare a practicării acestui sport am descoperit o mulțime de locuri minunate din țara noastră. În plus, ciclismul este un sport de care nu te poți lăsa ușor odată ce ai prins gustul lui, fiind unul dintre puținele care se poate practica la orice vârstă.
# Este ciclismul un sport costisitor?
– Din nefericire pentru bugetul familiei mele, da, este un sport foarte costisitor, dacă vrei să-l practici la nivel de performanță. Bicicletele foarte scumpe, piesele de schimb care se uzează destul de repede, echipamentul de concurs, deplasările în țară la competiții, taxele de participare, toate acestea fac din ciclism un sport foarte costisitor. Din păcate, bugetul familiei este unul limitat, de aceea ar fi nevoie de sponsori care să dorească să investească în acest sport, de implicarea autorităților în crearea unor spații de antrenament. În Pitești avem pădurea Trivale, un loc foarte bun pentru antrenament, însă, din păcate, nu este amenajat corespunzător. De asemenea, lipsesc aproape cu desăvârșire pistele pentru biciclete. Poate dacă autoritățile locale s-ar implica mai mult, atunci am avea la nivel local și mai mulți sportivi de performanță cu care Piteștiul s-ar putea mândri.
# Am înțeles că ai câștigat foarte multe premii la competițiile la care ai participat. Ne-ai putea enumera câteva din cele mai importante?
– Într-adevăr, sezonul acesta competițional a fost unul foarte încărcat și lung, pentru ca mi-am dorit să particip la multe concursuri. Poate că cea mai importantă realizare a mea din acest an a fost selecția în Lotul Național al României la MTB și participarea, pentru prima dată, la Campionatele Europene de Ciclism pentru copii care s-au desfășurat în Elvetia. La proba de XCC am reușit să obțin timpul cel mai bun din echipa României, la categoria mea de vârstă. Apoi, ca și rezultate deosebite la competițiile la care am participat, aș putea enumera locul 2 la prima etapă de Cupă Națională de MTB XCO organizată de FRC la Târgu- Mureș, locul 3 la cea de-a doua etapă de Cupă Națională de MTB XCO organizată la Călărași, locul 1 la categoria masculin open la MTB Maratonul Olteniei, eu fiind aproape cel mai tânăr participant la respectiva competiție, locul 1 la Triada MTB Avrig, locul 1 la MTB Forest Run- Râmnicu-Vâlcea, locul 1 la Explorer Mountain Bike Challenge-Valea Iașului, locul 2 la Teleferic MTB Challenge -Poiana Brașov. Am încheiat sezonul competițional de anul acesta cu prima mea participare la o competiție de ciclocros, la o categorie de vârstă superioară, unde am câștigat locul 3 la Campionatul Național de Ciclocros organizat de FRC la Porumbacu de Sus și locul 2, obținând medalia de argint, după cele 3 etape de Cupa Națională a României, organizate la Timișoara, București și Făgăraș, devenind astfel vicecampion național la Cupa Națională de Ciclocross, categoria cadeți.
# Ai un palmares bogat și valoros. Care sunt planurile tale de viitor?
– Visul meu și totodată obiectivul pentru anul viitor este să câștig tricoul de campion al României și de ce nu, și Cupa Națională a României. Știu că trebuie să muncesc foarte mult pentru atingerea obiectivelor propuse, mai ales că urmează un an greu pentru mine, întrucât sunt elev în clasa a VIII-a și vara viitoare mă așteaptă o provocare foarte mare, Evaluarea Națională pentru admiterea la liceu.
# Îți doresc mult succes în viitor și sper să auzim numai lucruri bune despre tine în continuare!
Graţiela Bâzoi
foto- arhivă personală David Fabian Motoran