“Cea mai bună moștenire pe care poate să i-o lase un părinte copilului său este educația. Iar prima zi de școală ne amintește tuturor că educația este temelia pe care se construiește viitorul fiecărui copil și, prin el, viitorul întregii comunități. Școala înseamnă, în primul rând, oameni – profesori care își asumă misiunea de a forma caractere, părinți care își susțin copiii și, mai ales, elevi care învață să viseze, să descopere și să își găsească propriul drum”- transmite Consiliul Judeţean Argeş, la deschiderea noului an şcolar.

Vicepreședintele Marius Nicolaescu a fost astăzi prezent la Negrași, acolo unde două dintre unitățile de învățământ au beneficiat, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, de investiții importante în infrastructură și dotări. De altfel, din bugetul anual al Consiliului Județean sunt direcționate către primăriile din județ, conform solicitărilor, sume considerabile pentru investiții în unitățile de învățământ.

Vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu a participat la festivitatea de deschidere organizată la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia” Ștefănești.

Este una dintre cele cinci unități de învătământ special finanțate de Consiliul Județean Argeș. Aici, poate mai mult decât oriunde, educația înseamnă răbdare, încredere, perseverență și multă dăruire. Consiliul Județean Argeș susține activitatea în instituțiile de învățământ special, pentru că fiecare copil trebuie să aibă șansa de a învăța și de a se dezvolta.

Noul An Școlar să fie cu inspirație, împliniri și oportunități nesfârșite de cunoaștere și dezvoltare! Mult succes tuturor! – este mesajul Consiliului Judeţean Argeş, cu ocazia începerii unui nou an şcolar.

Comments are closed.