Confirmarea excelenței vine de această dată de la Tirana (Albania).
David Vlad MARGHIDAN,elevul Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Pitești, obține MEDALIA DE AUR la cea de-a 27-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematica pentru Juniori JBMO2023, cea mai înaltă competiție la nivel internațional, la nivel de gimnaziu, a anunţat astăzi conducerea Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Piteşti.
„Este o confirmare pentru școala românească de matematică, ce obține la această ediție a competiției trei medalii de aur, doua de argint, una de bronz și locul II în clasamentul pe națiuni (la 7 puncte, în clasamentul general, față de Turcia).
Este confirmarea pentru școala argeșeană de matematică, pentru Școala Gimnazială Mihai Eminescu Pitești, care obține, al treilea an consecutiv, un rezultat de excepție la acest nivel internațional, după Medalia de Aur, Emanuel Mazăre JBMO2021 (Chișinău) și Medalia de Argint, Emanuel Mazăre JBMO2022 (Sarajevo). Felicitări David! Mulțumim!”- atransmis conducerea Şcolii Gimnaziale Mihai Eminescu, prin vocea directorului Marian Haiducu, profesor doctor în ştiinţele matematice.
Redacţia transmite, de asemenea, felicitări tânărului piteştean David Vlad Mărghidan pentru rezultatele excepţionale înregistrate la Olimpiada de la Tirana!
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura ca aveti cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Navigand in continuare iți exprimi acordul asupra folosirii lor.