Cristina Neculcea din cadrul Secţiei de Boli Infecţioase a SJU Piteşti va fi primul medic din judeţul Argeş care se va vaccina împotriva Covid, mâine, 31 decembrie, la orele dimineţii.

„Doamna Cristina Neculcea va fi primul cadru medical care va face vaccinul anti-COVID. Dumneai este medic primar al Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, care s-a aflat încă de la începutul pandemiei în prima linie de luptă împotriva COVID. Începem vaccinarea, conform legislaţiei, cu cei care reprezintă o prioritizare în această campanie de vaccinare: cadrele medicale de la Boli Infecţioase, Terapie Intensivă, UPU şi aşa mai departe.”– a declarat directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, Gabriel Copciag, pentru interespublic.ro.

Potrivit acestuia,  circa 630 de cadre medicale (dintr-un total de 1500) din cadrul celei mai importante unităţi spitaliceşti din judeţ s-au programat pentru vaccinarea care îşi va da startul mâine, 31 decembrie, între orele 8 şi 9.

Centrul de Vaccinare de la Spitalul de Urgenţă Piteşti are arondate 11 unităţi medicale private și publice din judeţul Argeş.

Potrivit prefectului de Argeş, Emanuel Soare, astăzi (30 decembrie 2020) vor ajunge în Argeş 100 de doze de vaccin, mâine fiind programate pentru vaccinare 50 de cadre medicale din cadrul SJU şi alte 50 de la Spitalul Municipal Câmpulung.

în foto: medic Cristina Neculcea, Secţia Boli Infecţioase, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti

(Graţiela Bâzoi)

Write A Comment