Primăria Piteşti a dat astăzi startul ediţiei cu numărul 46 a celui mai emblematic şi aşteptat eveniment care ne defineşte ca municipiu- o reală Simfonie a celor circa 130.000 de lalele, care a avut parte de o deschidere pe măsură la Filarmonica Piteşti.

Pe lângă oficialităţile judeţului, la deschiderea de astăzi au participat delegaţii din Palestina, Grecia, Cipru, Republica Moldova, Olanda şi chiar China, reprezentanţii străini susţinând discursuri menite să reconfirme Piteştiului nu doar meritul de oraş al lalelelor, ci şi implicarea serioasă a autorităţilor în transformarea peisagistică urbană, ocazionată de evenimentul anual numărul 1 al municipiului reşedinţă de judeţ.

Doar astăzi, vineri- 21 aprilie- circa 30.000 de vizitatori au mers la ”Simfonia Lalelelor” Piteşti. Pentru cei mici, au fost amenajate spaţii speciale, ateliere de creație, iar zeci de grădini de flori au fost create chiar de elevi, învăţători şi profesori din nu mai puţin de 28 de şcoli şi grădiniţe.

În Parcul Lunca Argeşului au fost plantate în acest an 70.000 de lalele din peste 30 de specii, inclusiv soiul Tulipa Piteşti, unic în lume, laleaua roz. După cum a anunţat primarul Piteştiului, Cristian Gentea, ediția acestui an a Simfoniei Lalelelor se află sub semnul jubileului – „Pitești, de 50 de ani, Orașul lalelelor”, în această primăvară împlinindu-se o jumătate de secol de la înflorirea primelor lalele plantate în spațiul public de către municipalitate.

Programul Simfoniei continuă sâmbătă, 22 aprilie, în Parcul Lunca Argeșului, cu următorul program:

  • 12:00 – 13:00 – spectacol de muzică ușoară oferit de Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș;
  • 13:00 -14:00 – spectacol oferit de Teatrul „Alexandru Davila”, prin secția de păpuși „Așchiuță”;
  • 14:00 – 20:00 – ateliere de creație floristică, oferite vizitatorilor Simfoniei Lalelelor, în pavilionul expozițional din Parcul Lunca Argeșului;
  • 19:00 – 21:30 – Spectacol extraordinar – prezentator Dan Negru:

– în deschidere: recital Vescan;

– concert – Ștefan Bănică Junior.

Duminică, 23 aprilie, tot în Parcul Lunca Argeșului, Simfonia Lalelelor va avea următorul program:

  • 13:00 – 15:00 – Spectacol „Doina Argeșului”, dirijor Cătălin Iancu: Invitați: Elisabeta Turcu, Mihaela Chirițescu, Mitică Tavă, Daniela Bărbuceanu, Grațian Bădescu, Mădălina Lupu, George Mărgineanu, Georgiana Gavrilă, Cristina Voicu, Alexandra Neagoe, Adelina Zamfir, Diana Lică Țițirigă, Ana Maria Cîrstina Ion, Veronica Lozovenu, Creola Stanciu, Grupul vocal „Flori argeșene”;
  • 15:30 – 16:30 – spectacol de dans și muzică grecească tradițională, oferit de Comunitatea elenă din Pitești (Ansamblul de dans FILIA, grupul vocal ELADA, duet Ana Maria & Sebastan);
  • 17:00 – 19:00 – spectacol de muzică și dans, oferit de Centrul Cultural Pitești (Clubul „Total Dance”, Grupul Folk P620 etc.).

Write A Comment