Pressone.ro a publicat în exclusivitate mai multe conversaţii telefonice din dosarul DIICOT al lui Călin Georgescu, purtate pe WhatsApp între argeşeanul Ion Negoescu şi omul de afaceri buzoian, Răzvan Leu.
Ion Negoescu este fost ofiţer al MAI şi DIPI (fostul Doi Şi-un Sfert), trecut în rezervă în aprilie 2021, ultima dată fiind detașat al Senatului României ca Șef Serviciu Protecție Informații Clasificate.
Este actual preot onorific în comuna Mioarele din judeţul Argeş, sat Măţău (unde şi Călin Georgescu a cumpărat o casă în 2021) şi a ajuns martor-cheie în dosarul DIICOT al fostului candidat la prezidenţiale.
Afaceristul Răzvan Leu este cel care avea să acuze în 2024 că fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, împreună cu alţi doi oameni de afaceri (Ionel Rusen şi Massimilliano Arena), l-ar fi înşelat cu circa 1,1 milioane euro într-o afacere cu bijuterii din aur. În acest dosar, Tribunalul Bucureşti i-a plasat astăzi sub control judiciar pe Călin Georgescu şi pe Ionel Rusen, care sunt acuzaţi de înşelăciune şi constituire de grup infracţional organizat.
Printre mesajele datele publicităţii din ancheta DIICOT, Pressone.ro indică şi o conversaţie purtată între Ion Negoescu şi Răzvan Leu, care a avut loc în data de 8 decembrie 2021.
Conform discuţiei, Ion Negoescu îi spunea lui Răzvan Leu să nu-şi facă program pentru ziua de sâmbătă (discuţia era purtată în dimineaţa de miercuri), pentru că trebuie să meargă la Belgrad cu “al nostru” (n.r. Călin Georgescu).
- [08.12.2021, 08:52:07] Ion Negoescu: Finuuu…
- [08.12.2021, 08:52:24] Ion Negoescu: Să-ți dea Dumnezeu sănătate!
- [08.12.2021, 08:52:41] Răzvan Leu: Ce faceți !?
- [08.12.2021, 08:53:03] Ion Negoescu: Să nu-ți faci program sâmbătă, trebuie sa mergem undeva cu al nostru…
- [08.12.2021, 08:53:14] Ion Negoescu: La Belgrad.
- [08.12.2021, 08:53:26] Ion Negoescu: Trebuie sa fim acolo la ora 12
- [08.12.2021, 08:53:33] Ion Negoescu: Sa ne vedem cu ….
- [08.12.2021, 08:53:51] Ion Negoescu: Te sun sun termin aici,sunt la un spital.
- [08.12.2021, 08:53:53] Răzvan Leu: Așa facem.
- [08.12.2021, 08:53:56] Răzvan Leu: Da.

Întâlnirea despre care vorbesc cei doi coincide cu întâlnirea despre care a vorbit fugarul Sebastian Ghiţă, conform unei înregistrări telefonice publicată de jurnalistul Cristi Ciupercă în martie anul acesta.
Ghiţă a povestit cum s-a văzut cu Călin Georgescu în decembrie 2021, susţinând că l-a primit pentru că l-a rugat „cineva”.
„Prin decembrie 2021 Călin Georgescu ăsta a venit la mine la Belgrad. Și, mă rog, ciudat, am fost cu el la un restaurant frumos, Jerry. Mi l-a trimis cineva, m-a rugat cineva neapărat să îl primesc să mă văd cu el. Și, foarte ciudat, mi-a arătat clipul ăla al lui când intră el în apă și iese cu calul… Și mi-a zis: «Domnule, eu sunt deja pe drumul luminii, eu sunt președintele României. Am venit să mă văd cu niște prieteni sârbi, ruși! Am nevoie de ajutor și de sprijin.
Am stat vreo două-trei ore cu el. Acum ceva timp a început o anchetă a unei comisii de investigații privind finanțări de la ruși. Mie mi-e clar că e conectat și cu aia. Probabil l-au sprijinit cu bani și relații. Ceva făcea el acolo în Serbia, cu sârbi, ruși. Mi-a zis că e susținut de foști ofițeri, ofițeri din structuri, că are suport masiv, ceva mesianic, că țara se va întoarce spre el”- spunea Sebastian Ghiţă în înregistrarea oferită presei.
Călin Georgescu a confirmat întâlnirea cu fugarul Ghiţă din decembrie 2021 de la Belgrad.

Aşadar, cine l-a dus pe Călin Georgescu la Belgrad la fugarul Serbastian Ghiţă?
Ofiţerul în rezervă de atunci, preotul de acum, Ion Negoescu? A fost şi Răzvan Leu, care, trei ani mai târziu, avea să se întoarcă împotriva tuturor?
PE SUBIECT: Fostul ofiţer Ion Negoescu din dosarul lui Călin Georgescu: “Slujesc doar din dragoste pentru Hristos!”
sursa mesaje- Pressone.ro
sursa foto- colaj Interespublic.ro (evenimentulmuscelean.ro/Arhiepiscopia Argesului si Muscelului)
Graţiela Bâzoi

Comments are closed.