Procurorii au contestat reabilitarea primarului Mihai Georgescu!

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a depus contestaţie la decizia prin care primarul comunei Călineşti, Mihai Georgescu, a fost reabilitat în dosarul de contrabandă cu alcool, pentru care a făcut puşcărie în urmă cu 13 de ani.

Tribunalul Argeş l-a reabilitat pe edil, printr-o sentinţă din 11 octombrie a.c., care nu este definitivă.

Procurorii susţin că Mihai Georgescu nu poate primi undă verde pentru reabilitare, din cauză că acesta a fost anchetat şi este judecat pentru o altă faptă penală, respectiv folosirea funcţiei pentru favoruri sexuale. Aceştia consideră că dosarul de reabilitare a lui Georgescu ar trebui suspendat, până la finalizarea judecăţii în noul dosar în care are calitate de inculpat.

Pe de altă parte, judecătorii care au emis sentinţa au susţinut că primarul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, până la o decizie definitivă în speţa în care este acuzat de folosirea funcţiei de primar în scopuri sexuale. Conform unor surse avizate, primarul Mihai Georgescu a fost reabilitat de Tribunal, chiar şi în ciuda faptului că nu a reuşit să achite complet către bugetul de stat prejudiciul stabilit în dosarul contrabandei cu alcool, fiind vorba de un rest estimat la 1,5 milioane lei.

Reabilitarea judecătorească reprezintă un proces prin care o persoană care a suferit o condamnare poate solicita instanței restabilirea drepturilor și statutului său în societate, după executarea totală sau parțială a pedepsei la care a fost condamnat.

Mihai Georgescu a executat trei ani de puşcărie, fiind încarcerat în 2010 şi liberat condiţionat în 2013, dintr-o condamnare de 4 ani şi şase luni.

Pentru a beneficia de o reabilitare judecătorească, persoana în cauză trebuie să dea dovadă de un comportament bun în societate. În mod surprinzător, acesta este un alt aspect luat în calcul de judecătorii Tribunalului Argeş care l-au reabilitat pe Mihai Georgescu, în ciuda faptului că primarul a fost implicat în răsunătorul scandal penal de anul trecut.

Primarul are în prezent calitatea de inculpat pentru că în perioada 29.10.2021-24.05.2022, profitând de situaţia de autoritate şi superioritate asupra tinerei- persoană vătămată A. Dicu, angajată în funcţia de agent de securitate în cadrul unei societăţi având ca obiectiv paza Primăriei comunei Călineşti, a pretins, în mod repetat, favoruri de natură sexuală de la aceasta. “La data de 24.05.2022 inculpatul Georgescu Mihai, în scopul de a o angaja pe aceeaşi persoană vătămată în cadrul Cabinetului primarului, a pretins de la aceasta favoruri de natură sexuală.”- spun procurorii în rechizitoriul întocmit.

Mihai Georgescu este însurat şi are doi copii: un fiu care desfăşoară afaceri în mediul privat şi o fiică- angajată din anul 2019, în cadrul Consulatului României la Cairo, Egipt. Pentru judecarea constestaţiei procurorilor, Curtea de Apel Piteşti a stabilit primul termen de judecată pentru data de 14 noiembrie.

(foto- primarul Mihai Georgescu, eveniment Eduxanima Piteşti) 

 

 

 

Write A Comment