În perioada următoare, programările pentru consultații în cadrul cabinetelor din Ambulatoriul de Specialitate al SJU Pitești vor putea fi realizate și online.

Este vorba de portalul „eSănătateaMea”, platformă pusă la dispoziție de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în cadrul Platformei Informatice a Asigurărilor Sociale de Sănătate (PIAS).

Conform SJU Piteşti, implementarea acestei facilități la nivelul Spitalului Județean de Urgență Pitești se va realiza etapizat, iar specialitățile și cabinetele din Ambulatoriul de Specialitate vor fi introduse pe rând, pe măsură ce această funcționalitate va deveni operațională.

Utilizarea portalului „eSănătateaMea” nu este obligatorie. Pacienții care nu doresc sau nu au posibilitatea de a utiliza serviciile digitale vor putea apela în continuare la metodele obișnuite de programare.

Portalul „eSănătateaMea” oferă asiguraților un punct digital de acces la informații și servicii medicale și permite, printre altele, identificarea furnizorilor de servicii medicale la care este disponibilă programarea online și consultarea istoricului medical.

SJU Piteşti anunţă că va actualiza informațiile cu privire la disponibilitatea programărilor online pentru specialitățile și cabinetele din Ambulatoriu, pe măsură ce implementarea va fi realizată.

Comments are closed.