Adrian Miuţescu: Îmi voi dedica următorii ani pentru proiectele judeţului!

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email
Președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, a acordat un interviu pentru ArgeșPlus, la Camera Deputaților, după ce și-a început activitatea parlamentară. Acesta a vorbit despre proiectele Argeșului și despre prioritățile pe care le va avea, ca parlamentar, în acest mandat.
Principalele declarații sunt următoarele:
  • În mandatul trecut am fost declarat cel mai activ parlamentar de Argeș, sper să reușesc să fiu și acum;
  • Aș vrea ca în acest mandat tronsonul de autostradă Pitești-Curtea de Argeș să fie realizat, să circulăm pe el în 2024;
  • Colegii din Consiliul Local Pitești vor fi foarte exigenți. Nu vom mai tolera ca executivul să facă ce vrea cu societățile Consiliului Local;
  • Avem proiectul Spitalului Municipal de Urgență Pitești, un spital operativ, util cetățenilor, care să poată fi finanțat de Pitești;
  • M-au sunat oameni aflați în situații grave, care nu mai găseau locuri la terapie intensivă. Eu am simțit pe pielea mea ce înseamnă să fi într-o astfel de situație, am slăbit 20 de kilograme și am stat 3 săptămâni la ATI. La sfârșitul acestei perioade nici nu mai puteam să merg;
  • Trebuie să ne protejăm pe noi și pe ceilalți, iar cea mai la îndemână soluție este vaccinarea. Toți din familia mea s-au vaccinat, mă voi vaccina și eu la sfârșitul lunii și le recomand tuturor să o facă;
  • Guvernul Orban a făcut lucruri foarte bune anul trecut, care ne-au permis să facem față provocărilor sanitare și economice;
  • Prin Programul Național de Redresare și Reziliență vom putea atrage fonduri europene prin care putem rezolva probleme care trenează de 30 de ani;
  • Vom susține proiectele importante ale Argeșului, pentru că sunt pentru argeșeni. Nu contează cine le-a propus și de la ce partid;
  • M-am întâlnit cu primarii, pentru că în perioada asta proiectele noastre să fie susținute. Cred că am selectat cele mai bune proiecte, pe care le-am înmânat ministrului Dezvoltării și Lucrărilor Publice;
  • Este inadmisibil că doar 37% dintre argeșeni au acces la alimentarea cu gaze, în condițiile în care acum racordarea este gratuită;
  • Îmi voi dedica următorii ani pentru proiectele Argeșului;
  • Nu ne mai putem bucura de nunta unui copil, de un botez, nu mai putem merge într-un concediu. Sunt frustrări și probleme mari în această perioadă, peste care trebuie să trecem, dar aceste lucruri nu se rezolvă prin provocările pe care le fac niște partide extremiste;
  • Avem un proiect mare, strategic, pe turism, de a lega turistic și ecumenic Muzeul Golești, Muzeul Național Brătianu, Închisoarea din Pitești și Gările Regale de pe Valea Argeșului;
  • M-am întâlnit cu ÎPS Calinic și i-am spus că vreau să introducem pe lista UNESCO Mănăstirea Curtea de Argeș și Biserica Domnească din Curtea de Argeș, două monumente extraordinare, care merită să fie finanțate;
  • Să nu se aștepte cineva că se vor face minuni peste noapte. Va fi un an greu, dar văd un an 2022 de creștere economică, de refacere, de reconstrucție;
  • Îl susținem pe Ludovic Orban pentru un nou mandat de președinte al PNL. A susținut Argeșul și sunt convins că va face multe lucruri bune pentru județ și în anii următori.”
a transmis astazi Departamentul de comunicare al PNL Argeș

Write A Comment

error: Content is protected !!