Exemplul de dezvoltare al județului Cluj trebuie urmat și de județul Argeș. PNL Argeș vede cât de mult lasă de dorit proiectul pentru bugetul local al Municipiului Pitești.

Lansăm o petiție adresată nu doar piteștenilor, ci chiar tuturor argeșenilor: semnați pentru construcția a patru poduri noi peste Argeș și anveloparea blocurilor din Pitești (modernizare și reabilitare).

La temperaturi de -10 grade și nămeți, piteștenii îngheață în blocuri cu probleme de izolare, iar antreprenorii și investitorii abia pot ieși sau intra în Pitești din cauza traficului. Ce înseamnă asta pentru economia piteșteană, dar pentru nivelul de trai? Înseamnă o problemă, un blocaj în calea dezvoltării Piteștiului și a județului în ansamblu. E o problemă pe care PNL Argeș vrea să o rezolve!

Consilierii locali PNL din Pitești au depus deja amendamente la bugetul local pentru construirea a patru noi poduri peste râul Argeș pentru fluidizarea traficului și pentru a stimula dezvoltarea economică pe ambele maluri ale râului. Avem nevoie de aceste poduri pentru transportul rutier si feroviar. Pentru ca toate localitățile din zona Piteștiului să se dezvolte, infrastructura trebuie să susțină activitățile economice pe ambele maluri ale Argeșului.

Dezvoltarea Piteștiului și a tuturor localităților din zona centrală a județului va asigura dezvoltarea activităților economice după finalizarea drumurilor de mare viteză care vor lega județul de București, Craiova și Sibiu.

Piteștiul are un potențial economic extraordinar, care, din păcate, nu este valorificat de administrația actuală. Piteștiul poate și merită mai mult. Piteștenii merită un salt de bunăstare. Din acest motiv, PNL Argeș a lansat platforma #PitestiTechCity în 2024. Este un proiect inspirat din proiectul de succes Cluj Innovation City. La 10 ani de la implementare, proiectul Cluj Innovation City, cu o administrație liberală capabilă, a generat 20 de mii de angajați clujeni în IT cu salariul mediu mai mare cu 10% decât cei din București.

La Pitești, vrem ca cele 4 poduri și anveloparea blocurilor să fie doar începutul Pitești Tech City. (PNL Argeş)

Write A Comment