Sfârșit de sezon competițional senzațional pentru argeșeanul David Fabian Motoran, care a încheiat sâmbătă, 20 ianuarie 2024, cele 5 etape din Cupa Națională a României la Ciclocross pe locul 1, câștigând Cupa Națională și tricoul de Campion în Cupă.

De asemenea, David a câștigat medalia de argint și titlul de vicecampion balcanic la categoria de vârstă cadeți, reprezentând România la Campionatul Balcanic de Ciclocros, concurând la prima ediție a acestei competiții desfășurate într-un cadru mirific, pe zăpadă, la Vatra Dornei, unde au particpat concurenți din 6 țări precum Albania, Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Grecia și Bulgaria.

David Motoran locuiește în Ștefănești, județul Argeș, este elev în clasa a IX-a la Colegiul Național Odobescu din Pitești, profilul matematică-informatică, intensiv engleză, și este legitimat la Asociația Club Sportiv Velox Enduro Racing – Velox Cycling Team Pitești, asociație sportivă înființată de Lucian și Adriana Neaga, care-și dorește să promoveze sportul pe 2 roți în județul nostru, atât în rândul copiilor, cât și al adulților.

Felicitări David, pentru aceste rezultate remarcabile, într-un sport atât de solicitant!

Îți dorim mult succes în sezonul competițional următor și așteptăm alte vești bune despre tine!

Pe acelaşi subiect: Argeşeanul David Motoran, vicecampion naţional la Cupa de Ciclocross!

G.B.

Document care conţine date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679

Write A Comment