Primarul de la Albota: “Gentea îşi va anunţa candidatura pe 23 martie la Primăria Piteşti”

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Primarul comunei Albota, Ion Dumitru, și Gheorghe Stancu de la Bascov au susținut astăzi conferința de presă a PSD Argeș.

Doi Nedelea au intrat în PNL

Primarul Gheorghe Stancu a vorbit pe larg despre o serie de decizii luate în cadrul PSD Bascov privind suspendarea pe o perioadă de șase luni sau, după caz, chiar excluderea unor membri ai organizației locale deoarece au făcut, de fapt, jocul altor formațiuni politice. „Cochetau de mai multă vreme cu alte partide politice. Am avut și dovezi în acest sens. Acum, îi vedem candidați ai PNL pentru primărie sau pentru Consiliul Local. Nu zicea PNL „fără picior de pesedist”? Uite că acum PNL ia de bun ce dă afară PSD și îi pune candidați! Viceprimarul Gheorghe Nedelea a fost exclus șase luni din partid, la fel și alți doi consilieri despre care aflasem că au negociat cu PNL. De asemenea, consilierul Valentin Nedelea a fost exclus, căci acesta s-a manifestat vizibil ca acționând din partea PNL. Băiatul a cheltuit bani pentru 4.000 de felicitări de 8 Martie, pe care le-a împărțit prin comună. A candidat de două ori din partea PDL, s-au plimbat cu el și Boureanu, și Udrea, și tot degeaba, abia și-a obținut locul de consilier. Vă dați seama, doi de Nedelea din PSD, vor să candideze din partea PNL, iar liberalii vor merge la primărie cu un pesedist! Parcă nu spunea PNL că PSD e ciuma roșie? ”, a spus Gheorghe Stancu.

Despre Sorin Apostoliceanu

Primarul Ion Dumitru a declarat că viitoarele alegeri locale nu ar trebui să fie dificile pentru edilii care și-au făcut treaba. “Dacă ai muncit, iar cei mai mulți dintre primarii PSD au muncit bine, nu ai de ce să îți faci probleme. Oamenii văd lucrurile care s-au făcut. Până la urmă, noi, primarii, vom pleca acasă atunci când ne va spune electoratul”, a spus Ion Dumitru care a mai subliniat că “PSD Argeș este pe drumul cel bun”, apreciind atât activitatea echipei nou alese cât și faptul că noua conducere a filialei argeșene a cooptat în biroul permanent mai mulți primari. Edilul de la Albota a mai răspuns unor întrebări privind posibila candidatură a viceprimarului PSD Sorin Apostoliceanu din partea PNL,  pentru municipalitate: “Eu nu am vreo dovadă că viceprimarul Apostoliceanu a negociat sau nu cu PNL. PSD nu ar trebui să accepte în partid un om care negociază cu alt partid. Eu l-aș exclude. Eu știu că de la noi, de la PSD, candidează domnul Cristian Gentea. Pe 23 martie își va anunța candidatura.” – a spus primarul Ion Dumitru.

CITESTE SI: PSD Arges, candidati în 43 de localitati

 

 

Write A Comment