Remus Mihalcea, PSD: Niciodata, puterea actuala nu a facut un real parteneriat cu populatia!

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

„Guvernul Cîțu dovedește că este total defazat și că nu înțelege nici în al doisprezecelea ceas cum să combată eficient pandemia. Campania de informare pe care Guvernul dorește să o lanseze acum vine prea târziu și va fi un nou eșec, în condițiile în care haosul, atitudinile absurde și măsurile aberante au spulberat încrederea publică în autorități și instituții.

Niciodată puterea actuală nu a făcut un real parteneriat cu populația. Niciodată nu a dialogat, nu a colaborat, nu a convins! Atitudinea predominantă a fost de impunere, de sancționare. De aceea au eșuat penibil toate tentativele majore ale guvernării în privința combaterii pandemiei.

Aceasta nouă tentativă de comunicare publică este tardivă. Nu va reuși să schimbe ceva dacă guvernul nu nu schimbă strategia de vaccinare, așa cum a propus și PSD!

Dacă nu vaccinează cu prioritate categoriile sociale cele mai vulnerabile. Dacă nu merge în țară, la țară, la porțile oamenilor, cu vaccinul. Dacă nu convinge și susține financiar medicii de familie să se implice.

Cele 11 spot-uri TV anunțate de premierului Cîțu înseamnă bani cheltuiți degeaba pe difuzare, în absența unei acțiune majore de recâștigare a credibilității. Iar cea mai directă și eficientă modalitate este schimbarea Guvernului.

Actualul Cabinet a greșit prea mult, prea des, prea grav pentru a mai avea vreo șansă să se reabiliteze, să inspire încredere și să schimbe percepția celor care au dubii și nu vor (încă) să se vaccineze.

Prin urmare, cu atât mai oportună este moțiunea de cenzură a PSD și cu atât mai util este votul pentru căderea Guvernului Cîțu!”
Deputat PSD de Arges, dr Remus Mihalcea

Write A Comment

error: Content is protected !!