Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, i-a reproşat astăzi prefectului de Argeş, Emanuel Soare, că CJSU (Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă) nu s-a mai întrunit de circa o lună. Prefectul este preşedintele CJSU, iar Dan Manu- vicepreşedinte. Şeful CJ a declarat în conferinţa de presă de astăzi că nu înţelege motivul lipsei acestei întruniri, declarând că în CJSU se pot aduce lămuriri şi dezbate diverse situaţii, privind situaţia Covid pe judeţul Argeş.
Ce a răspuns prefectul Emanuel Soare:
„Nu comentez diversele vorbe din spatiul public. Nu au fost solicitări din partea nciunui membru CJSU. Nu a fost cazul să îl întrunim. Măsurile de distanţare socială trebuie respectate de toţi. Am în vedere protejarea sănătăţii persoanelor cu rol cheie în combaterea epidemiei de coronavirus. Informaţiile privind situaţiile cu care se confruntă judeţul sunt publice şi comunicate permanent de către instituţia prefectului. Orice membru CJSU are acces la informaţiile despre situaţia actuală de la CJCCI, centru operaţional ce implementează măsurile. Am avut ieri o discuţie punctuală cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, timp de 30 de minute. Comunicăm ori de câte ori este nevoie. Nu sunt blocaje în acest sens.”- a declarat prefectul de Argeş.
Dan Manu şi-a declarat astăzi mai multe nemulţumiri, legate de colaborarea cu prefectul, spunând că este curios şi cum se va aplica relaxarea de după 15 mai în judeţul Argeş, pentru că până acum nu deţine nicio informaţie.
Prefectul Soare a răspuns că Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă nu a stabilit încă măsurile pentru 15 mai şi că CJSU nu poate lua decizii peste cele stabilite la nivel naţional.
Tot în conferinţa de presă, Dan Manu le-a mulţumit conducerilor anterioare ale Spitalului Judeţean Argeş şi DSP (PSD), menţionând că nici n-a apucat să-l cunoască pe actualul director al Direcţiei pentru Sănătate Publică- Alexadru Guiţă (PNL).
