Tag

educatie timpurie

Browsing

Preşedinta interimară a Senatului, Alina Gorghiu, totodată preşedintă interimară a PNL Argeş, se află în Tabăra de Vară de la Constanţa, alături de femeile din cadrul OFL. Cu acazia acestui eveniment, şefa Senatului a trecut astăzi în revistă cele mai importante proiecte aflate pe agenda liberală, în principal pe cele care vizează protecţia femeii (mamei) şi a copilului. Egalitatea de ge, brățările electronice pentru agresori, vârsta consimțământului sexual, fertilizarea în vitro, tichetele în valoare de 2000 de lei pentru nou-născuți, „Săptămâna conștientizării  depresiei  post-partum”, concediu și indemnizație pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice sunt temele abordate de Alina Gorghiu în Tabăra de Vară de la Constanţa.  “În România sunt femei în funcții politice înalte. Însă ne-am bătut în Parlament pentru ca legile importante să treacă. O serie de legi importante inițiate de noi au trecut de Parlament – asta arată cât este de importantă o prezența feminină în Parlament -…