Tag

Epsco

Browsing

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a participat la Reuniunea EPSCO de la Bruxelles. Principalele dezbateri au vizat deficitul de forță de muncă și de competențe în UE, incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități prin sprijinirea (re)integrării pe piața forței de muncă, precum și promovarea incluziunii sociale. O temă importantă a fost și cea legată de implementarea unor măsuri prin care dosarele de pensii comunitare să fie procesate mai rapid la nivelul statelor membre UE. În marja Reuniunii EPSCO, ministrul Simona Bucura-Oprescu s-a întâlnit cu Yolanda Díaz, Vice Prim-Ministru, ministrul Muncii și Economiei Sociale din Spania, cu Luka Mesec, Vice Prim-Ministru, ministrul Muncii, Familiei, Afacerilor și Egalității de Șanse din Slovenia și cu Karine Lalieux, ministrul Pensiilor și Integrării Sociale din Belgia și a semnat un document de lucru elaborat de Spania. Documentul vizează politicile sociale care ar putea fi adoptate ca priorități în următoarea legislatură europeană: “Asigurarea…

Ministrul Simona Bucura Oprescu a participat astăzi la Luxemburg la reuniunea Consiliului EPSCO. EPSCO reprezintă Employment, Social Policy, Health and Consumer Affairs/Consiliul de Ocupare, Politică Socială, Sănătate şi Afacerile Consumatorului, secţiunea dedicată miniştrilor Muncii, Ocupării şi Politicilor Sociale. Temele centrale au vizat dimensiunea socială a Pieței Unice, propunerea de Directivă privind îmbunătățirea conținutului programelor de stagiu și condițiile de muncă pentru stagiari. Au avut loc dezbateri şi pe tema privind asigurarea unei tranziții line de la educație la piața muncii. Revizuirea Directivei privind îmbunătățirea eficienței cadrului de informare și consultare a lucrătorilor- a fost, de asemenea, un alt subiect de pe agenda Consiliului. ”Pentru a depăși provocările actuale de pe piața muncii, cum ar fi deficitul de forță de muncă și competențe, avem nevoie de eforturi coordonate la nivel european și național. În România folosim finanțări europene și naționale pentru îmbunătățirea competențelor digitale, verzi și lingvistice, deoarece trebuie să fim pregătiți pentru…

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, și Marcel Boloş, ministrul Finanțelor, au participat la Bruxelles la Reuniunea comună a Consiliilor EPSCO și ECOFIN, o reuniune în premieră în acest format. Tema principală supusă dezbaterii a fost legată de investițiile sociale și modul în care acestea pot contribui la creșterea economică. “Acțiunile noastre, inclusiv investițiile sociale, sunt esențiale pentru consolidarea unei coeziunii interne în cadrul UE și pentru a spori încrederea cetățenilor în succesul proiectului european. Investițiile sociale trebuie să fie o parte integrantă a unui răspuns comun al UE care promovează competitivitatea, sprijină tranzițiile ecologice și digitale și consolidează coeziunea și reziliența. În timp ce urmărim obiectivele generale de stabilitate financiară și finanțe publice solide, trebuie să luăm în considerare contribuția semnificativă pe termen lung a investițiilor sociale la creșterea economică durabilă. Politicile de investiții sociale, cum ar fi subvențiile pentru ocuparea forței de muncă, formarea profesională, educația timpurie și…

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, participă în perioada 11 – 12 martie la Bruxelles la Reuniunea comună a Consiliilor ECOFIN (Consiliul Afaceri Economice și Financiare) și EPSCO (Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori). Astăzi a avut loc Consiliul EPSCO, temele principale de discuție fiind legate de prioritățile politice ale Uniunii cu privire la Pilonul european al drepturilor sociale, Directiva privind îmbunătățirea condițiilor pentru munca pe platforme informatice și Programul european de ocupare. O decizie importantă luată astăzi este aceea de aprobare a Directivei privind munca pe platforme. “În ceea ce privește munca pe platforme, Directiva nu e perfectă, dar reprezintă un compromis la care s-a ajuns după negocieri care s-au derulat timp de trei ani, pe mandatele a șase state la președinția Consiliului Uniunii Europene. Aceasta reglementează un domeniu important dacă ne gândim la tranziția digitală.  Pe de altă parte, România face eforturi astfel încât…