Înterlocutorul nostru este preşedintele PNL Piteşti, Mihai Coteţ, consilier local şi om de afaceri. Interviul de faţă a apărut în Săptămânalul Gherila, la rubrica Despre Viaţă, în care punem în primul rând întrebări aleatorii despre viaţă, în al doilea rând despre Piteşti şi judeţul Argeş. 1. Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie, domnule Mihai Coteţ? – Îmi aduc aminte cu plăcere de derdelușurile din Pădurea Trivale. Porneau de sus, de la blocurile de la Papucești și coboram până la grotă, la lac. Odată am căzut cu sania în lac. Am ajuns acasă cu țurțuri, iar pantalonii, după ce mi i-a scos mama, stăteau singuri în picioare. Sunt vremuri de un farmec aparte, pe care copiii mei nu le-au mai prins… 2. Cel mai bun sfat pe care l-aţi dat copiilor dumneavoastră până acum? – Cred că cel mai bun lucru pe care poate să-l facă un părinte este…
„Am început strângerea de semnături în cadrul proiectului liberal „Pădurea Trivale – arie protejată” și invităm toți piteștenii să se alăture acestui demers crucial pentru comunitatea noastră. Zi de zi, echipa PNL Pitești va lua la pas fiecare cartier din oraș, pentru a ne asigura că vocile și dorințele piteștenilor sunt auzite. Depunem toate eforturile necesare pentru ca Pădurea Trivale să rămână așa cum o știm – un loc în care natura își urmează cursul, fără intervenții dăunătoare, ferită de betoane, de construcții abuzive și de interese imobiliare. Este inacceptabil ca, după 13 ani de muncă și eforturi pentru a obține această recunoaștere legală, majoritatea PSD să ia o decizie care ar putea schimba ireversibil soarta Pădurii Trivale. Oprirea acestui demers chiar înainte de finalizare este o lovitură dură adusă mediul înconjurător și o lipsă de respect față de comunitate. Dar piteștenii nu trebuie să se lase înfrânți! Partidul Național…
I-am propus preşedintelui Partidului Mişcarea România Suverană, Filiala Argeş, Dorin Mărăloiu, şapte întrebări aleatorii despre viaţă, dar şi despre Piteşti, Argeş. 1. Din adolescenţă v-ati dorit să faceţi o carieră în silvicultură sau a fost o întâmplare? – După cum știe multă lume, eu sunt a treia generație de silvicultor în familie. Am avut o discuție cu tatăl meu care mi-a povestit cum a ajuns el să facă Facultatea de Horticultură. În familie au stabilit ca el sa meargă către o altă profesie pentru că doi frați aleseseră sa meargă către Silvicultură și, după cum gândeau atunci în familie, i-au spus să- și aleagă altă meserie. În clasa a șaptea, împreună cu domnul profesor Rizea, am plecat cu rucsacul în spate pe un traseu montan. Plus că în copilărie am stat în vacanţe mult timp pe Valea Boului să ne jucăm în pădure. Așa că nu mi-a fost greu să…
„Pădurea Pitești – arie protejată va deveni o amintire începând de joia aceasta! Primarul PSD Cristian Gentea a solicitat transformarea ei în pădure parc, anulând astfel munca ultimilor 13 ani! Nu doar politicul are un cuvânt de spus în acest sens, ci și piteștenii care s-au pronunțat în ultimii ani în favoarea transformării Pădurii Trivale în arie protejată. Primarul Cristian Gentea și majoritatea care s-a răgzândit la pachet urmează să împiedice acest lucru joi, în ședința de Consiliul Local care va avea loc începând cu ora 15.00. Piteștenii trebuie să știe acest lucru. Ședința este una publică și vor putea să își facă auzită vocea, din nou, așa cum au mai făcut-o în stradă, prin strângeri de semnături sau prin petiții publice. PNL Pitești a decis, în ședință de Birou Permanent Local, că va rămâne constant în decizia de a susține transformarea Pădurii Trivale în arie protejată, singura formă reală…
!Joi, în ședința de Consiliu Local, Cristian Gentea, consilierii locali PSD și mai mulți consilieri locali din partea PNL vor să îngroape definitiv transformarea Pădurii Trivale în arie naturală protejată. Timp de 13 ani, toți PSD-iștii care au condus Primăria Pitești au pus bețe în roate proiectului care proteja pădurea noastră de rechinii imobiliari. Timp de 13 ani au dat autorizații de construire în pădure, au retrocedat-o și au decimat-o, hectar cu hectar. Acum, sub pretextul transformării în „pădure-parc”, Pădurea Trivale nu va mai putea fi declarată arie naturală protejată. Rechinii imobiliari din jurul lui Gentea vor avea liber să intre cu buldozerele în pădure. Nu putem permite așa ceva! Am strâns peste 2.000 de semnături pentru salvarea Pădurii Trivale. Am arătat că piteștenii își doresc ca pădurea să fie arie naturală protejată, să fie o pădure de care să se bucure copiii și nepoții noștri, nu doar o parcelă…
Potrivit declaraţiilor viceprimarului Gelu Tofan, proiectul de modernizare și extindere a Parcului Trivale începe să prindă contur. “Modernizarea vizează o suprafaţă de 6.5 hectare cu o valoare estimată de 9 mil de euro, bani care provin din fonduri europene nerambursabile. Proiectul se află în stadiu de evaluare, s-au deschis ofertele și urmează a fi desemnat realizatorul proiectului. În ceea ce privește aria protejată, un lucru bun este că decizia este acum doar în mâinile Ministerului Mediului care, după opinia mea, nu are niciun motiv să ne refuze cererea. Ultimele discuții au vizat delimitarea exactă a celor 335 hectare din pădurea Trivale care vor deveni arie protejată”- ne-a declarat viceprimarul Piteştiului, Gelu Tofan. Conform acestuia, urmează ca ministerul să redacteze hotărârea, care să fie aprobată în şedinţă de Guvern. Proiectul de modernizare a Parcului Trivale cuprinde amenajare de părâu, amenajare lac, amenajare spații verzi, reabilitare de poduri și podețe, dotare cu mobilier urban,…




