Tag

prescriptie

Browsing

Falsul în declaraţii de care a fost acuzat Ion Georgescu s-a prescris, este decizia luată astăzi de magistraţii Judecătoriei Piteşti. Fostul primar al oraşului Mioveni a fost judecat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, privind modul în care s-a angajat la Automobile Dacia pentru a obţine salarii compensatorii în valoare de 91.698 lei. DNA l-a trimis în judecată în 2024 susţinând că „printr-un artificiu conceput de inculpat în care au fost angrenate persoane angajate în cadrul SC Automobile Dacia SA”, a minţit că nu mai este primar al Mioveniului, pentru a se angaja o singură zi- pe 28 septembrie 2020 – la Automobile Dacia, cu scopul a beneficia de salariile compensatorii. Potrivit hotărârii, judecătorii au aplicat deciziile CCR ş.a., constatând că de la data faptei (2020) au trecut mai mult de 5 ani. Falsul în înscrisuri are ca termen de prescripție 5 ani. DECIZIA Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiată cererea de repunere…

DNA a depus la Curtea de Apel Bucureşti o cerere prin care solicită ca dosarul PUBLITRANS să fie trimis la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Solicitarea a fost făcută la ultimul termen de judecată din 14 decembrie, când judecătorii din Capitală au decis să acorde timp inculpaţilor pentru a studia cererea procurorilor Anticorupţie. Potrivit solicitării, DNA consideră că magistraţii europeni sunt cei care trebuie să se pronunţe asupra prescripţiei unor fapte din dosarul PUBLITRANS, mai precis să spună care dintre cele două situaţii primează: deciziile justiţiei române privind prescripţia sau interesele financiare ale Uniunii Europene, legate de recuperarea prejudiciilor din dosarele de corupţie? În dosarul PUBLITRANS a intervenit prescripţia unor fapte, mai puţin cea pentru abuzul în serviciu în formă gravă şi continuată a fostului primar Tudor Pendiuc, detalii AICI, situaţie care face imposibilă şi prescrierea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, în cazurile celorlalţi inculpaţi. Abuzul în…

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind prescrierea faptelor penale, publicată deja în Monitorul Oficial, va reduce semnificativ numărul dosarelor aflate în lucru, sute de inculpaţi urmând a fi absolviţi de răspundere penală, indiferent dacă aveau să fie dovediţi sau nu. Potrivit actului, dosarele penale în care a intervenit prescripţia faptelor şi nu au fost închise definitiv până în anul 2018, încetează de drept atât la nivelul judecăţii (instanţe), cât şi la nivelul anchetelor făcute de procurori (parchete). Prescripţia se calculează de la momentul aşa-zisei comiteri a faptei, în funcţie de pedepsele infracţiunilor respective, prevăzute în codul penal. Decizia a început deja să fie aplicată, cel mai răsunător dosar în care a intervenit prescripţia fiind închis luni, 5 decembrie, vizându-l pe omul de afaceri Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea. Acesta avea o condamnare (în primă instanţă) de trei ani închisoare pentru trafic de influenţă într-un dosar privind…