- Autorităţile lasă impresia că imobilul de la intrarea în Piteşti va fi o clădire solidă, dar în şase ani de forfotă birocratică, statul român nu a depăşit nivelul primelor hârtii de proiect!
- Specialist Topo Expert PAI: “Am predat lucrarea DALI în 2021, iar ce se întâmplă mai departe este strict problema lor internă”
- Senatorul PNL, Dănuţ Bica: “În fiecare an am cerut şi m-am interesat de soarta acestei clădiri, dar rezultatul este mereu acelaşi: acte plimbate de la o instituţie la alta. Şi în acest an se bate pasul pe loc!
- Dezinteresul este confirmat chiar de oficialii de la Bucureşti!
PREAMBUL:
“Sediul Biroului Vamal de Interior Argeş amplasat la cea mai importantă poartă de intrare din Piteşti, cea dinspre Autostrada A1, se află în continuare într-o stare deplorabilă, cu aspect inestetic, având gresia care plachează scările şi faţada desprinse în foarte multe locuri, iar terenul aferent este neîngrijit, fiind parţial acoperit cu vegetaţie sălbatică, crescută în dezordine. Totodată, vibraţiile produse de traficul greu de marfă, destul de intens în zonă, precum şi un eventual cutremur de magnitudine ridicată, reprezintă pericole reale pentru imobilul care se deteriorează într-un ritm rapid, inducând teamă şi disconfort în rândul salariaţilor şi clienţilor instituţiei. În plus, activitatea seismică intensă înregistrată în România şi în alte state din regiune a condus la accentuarea stării de îngrijorare a celor care îşi desfăşoară activitatea în această clădire. Starea avansată de degradare în care se găseşte sediul Biroului Vamal de Interior Argeş este cunoscută de mai mulţi ani. Având în vedere riscurile pe care le prezintă clădirea şi spaţiile adiacente ale sediului Biroului Vamal de Interior Argeş pentru viaţa şi sănătatea oamenilor care intră în contact cu această instituţie, vă solicit următoarele informaţii: Care este specificul lucrărilor ce se vor realiza în cadrul obiectivului de investiţii? Care este termenul stabilit pentru finalizarea acestora şi valoarea totală a contractului? Care sunt motivele pentru care demararea lucrărilor bate pasul pe loc de aproape zece ani?”– senatorul PNL, Dănuţ Bica- interpelare către Ministrul Finanţelor, martie 2023
Şase ani de acte în circuit oficial!
În acest an se împlinesc şase ani (6!) de când parlamentarul de Argeş, senatorul PNL de Argeş, Dănuţ Bica, tot atrage atenţia guvernului că tergiversarea refacerii imobilului Vămii Piteşti poate avea efecte negative oricând, din cauza stării degradante în care se află atât în interior, cât şi la exterior. Pe lângă imaginea tristă pe care o oferă românilor şi oricărui turist care intră în oraşul Piteşti, Vama Piteşti reprezintă un risc iminent pentru angajaţi, din cauza nesiguranţei clădirii. Acesta este doar un aspect semnalat de parlamentar an de an. Tot an de an, senatorul a atras atenţia că nu există în zonă puncte sanitare funcţionale, iar angajaţii Vămii sunt nevoiţi să-i invite pe şoferii autovehiculelor de mare tonaj, şi nu numai, să meargă la toaletă în spatele unei clădiri unde mizeria este una de nedescris.
Context de chinuială birocratică, în epoca digitalizării
Ultimul răspuns pe această problemă oferit lui Dănuţ Bica datează din luna aprilie a.c., iar senatorul asigură că va continua să adreseze întrebări şi interpelări până când va sesiza că lucrurile se mişcă măcar într-o direcţie mai optimistă. Aproape ca de fiecare dată, răspunsurile oferite parlamentarului vorbesc de interesul pe care statul, prin autorităţile sale, şi-l dă, chiar prioritar, în soluţionarea problemei cu refacerea Vămii Piteşti, după cum veţi vedea că transpare din finalul textului publicat în facsimilul ataşat. Concret însă, implicarea este aproape inexistentă, părând că este cauzată de chinuială birocratică, într-o perioadă în care tot autorităţile vorbesc de implementarea platformelor de digitalizare interinstituţională, pentru un acces uşor şi rapid la bazele de date sau când numărul specialiştilor în achiziţii publice creşte simţitor datorită anului financiar bogat în proiecte guvernamentale şi europene. Să argumentăm:
Proiectul pleacă de la Finanţe la Regionala Vamală Craiova unde ajunge peste patru luni!
În şedinţa Senatului din 1 martie, senatorul Dănuţ Bica a cerut (din nou) aceleaşi lămuriri ministrului Finanţelor de atunci, Adrian Câciu, cu privire la starea lucrărilor care se impun la Vama Piteşti, menţionate în preambulul articolului. Răspunsul oficial a venit o lună mai târziu, pe 6 aprilie, fiind semnat de secretarul general al Ministerului Finanţelor, Alin Chiţu. Potrivit răspunsului, Ministerul Finanţelor vorbeşte despre cum a fost înfiinţată în 2021 Autoritatea Vamală Română-AVR, (instituţia exista sub numele de Autoritatea Naţională a Vămilor şi era subordonată Ministerului Finanţelor), despre cum toate documentaţiile au fost preluate de AVR de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, printre acestea aflându-se şi actele întocmite până atunci pentru refacerea Vămii Piteşti, Birou care, conform legii AVR din 2021, nu mai ţine de Finanţe, ci direct de Direcţia Regională Vamală Craiova. Regional, beneficiarul şi ordonatorul de credite al proiectului de reabilitare a Vămii Piteşti, înainte de înfiinţarea AVR, era Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, aşadar a fost nevoie de transfer de acte, semnături şi ştampile aferente. Chestiuni de înţeles, deşi sunt mai degrabă pur interne, instituţionale, frecuşuri bune întotdeauna de invocat, chiar şi la cel mai înalt nivel, care certifică de fiecare dată cât de întârziaţi suntem pe drumul progresului administrativ. Ei bine, transferul între instituţii al acestui proiect, care poartă denumirea de “Reabilitare termică şi reparaţii capitale la sediul Biroului Vamal de Interior Argeş” s-a petrecut atât de rapid încât a durat… patru luni (4!): documentaţia de la Piteşti a ajuns la Direcţia Regională Vamală Craiova tocmai în aprilie 2022, (Autoritatea Vamală Română a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2021), după cum rezultă tot din răspunsul primit de Dănuţ Bica.
S-a făcut DALI-ul şi s-a luat o pauză
Mai departe, Ministerul Finanţelor îi spune parlamentarului şi ce s-a făcut practic la nivel de hârtii pentru demararea procedurilor care să aibă ca finalitate capătul de linie- execuţia lucrărilor: a pomenit de o expertiză tehnică, auditul energetic şi DALI (n.r. Documentaţie de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie), mai pe înţelesul tuturor este vorba de primele acte/documentaţii, cele de bază, într-un proiect de construcţii. Altfel spus, un fel de studiu de fezabilitate, diferenţa dintre acesta şi DALI fiind că primul este necesar pentru investiţiile noi, pe când DALI- pentru investiţiile de reparaţii. O să spuneţi: bine că s-a făcut măcar atât decât deloc, după atâţia ani de nepăsare la minister, dar insistenţă parlamentară. Dar ştirea mai tristă decât toată clădirea Vămii Piteşti vine tocmai acum tot din răspunsul Ministerului Finanţelor.
Ce au uitat sau n-au mai apucat să facă Finanţele de la Ploieşti, instituţia beneficiară a proiectului
Parafrazând Ministerul Finanţelor: Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti (fostul beneficiar al proiectului) NU a asigurat şi verificarea de calitate a acestei documentaţii DALI (!!!), iar fără acest mic-mare pas procedural, este clar că lucrurile nu pot merge mai departe. Reţinem că această veste proastă o dă însuşi Ministerul Finanţelor la un an de când proiectul a fost mutat de la ei la Autoritatea Vamală Română- Direcţia Regională Vamală Craiova! Cităm: “Precizăm că la momentul preluării de către Direcţia Regională Vamală Craiova a acestei documentaţii (aprilie 2022), privind analizarea şi recepţionarea documentaţiilor elaborate de SC Topo Expert PAI, în cadrul proiectului au fost formulate o serie de solicitări, completări şi revizuiri de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti, în sarcina prestatorului, la care se adaugă precizarea că documentaţia elaborată nu a fost verificată în conformitate cu (…), conform căreia verificarea tehnică a proiectelor este obligatorie (…)”- se arată în răspuns.
L-am contactat pe reprezentantul SC Topo Expert PAI- Bucureşti, pe numele său Ion Paiu, şi l-am întrebat despre documentaţia DALI făcută de dumnealui pentru Vama Piteşti: mai sunt proceduri de îndeplinit? cât mai durează? Răspunsul său a fost clar şi foarte concis: “Pentru Vama Piteşti, am predat lucrarea DALI în 2021. Am avut termen de trei luni pentru predare. Noi nu mai avem treabă acolo. Ce se întâmplă mai departe este strict problema lor internă.”– ne-a declarat specialistul în topografie- Ion Paiu.
Statusul Ministerului Finanţelor: Autoritatea Vamală va face o achiziţie care va îndeplini o obligaţie care va…
Recapitulând, Vama Piteşti se află într-un proiect de reabilitare, ale cărui acte de bază au fost demarate tocmai în anul 2021, respectiv Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie, iar de atunci până în aprilie 2023, (de când datează răspunsul MF la chestionarul senatorul Bica), adică un an şi câteva luni bune, nimeni nu şi-a mai dat interesul. Dovada că nu s-a mai făcut nimic semnificativ pentru proiectul de investiţie la Vama Piteşti stă fix într-o altă afirmaţie a Ministerului Finanţelor. Iată cum MF spune că tocmai din aprilie 2023, cineva se va ocupa cumva şi de verificarea calităţii… DALI, pentru că, încă o dată, situaţia este aceeaşi din 2021: “Întrucât Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti pentru perioada în care a deţinut calitatea de beneficiar pentru această investiţie nu a asigurat realizarea verificării tehnice de calitate a DALI, Autoritatea Vamală Română va iniţia o procedură de achiziţii servicii pentru îndeplinirea acestei obligaţii, pentru care estimează o finalizare a activităţii de verificare în cadrul trimestrului II al anului 2023.” Adică, după şase ani de semnalări, interpelări şi întrebări oficiale parlamentare pentru reabilitarea sediului Vămii Piteşti, singura promisiune este că Autoritatea Vamală Română va face o achiziţie pentru ca… cineva cândva să verifice cât de bun a fost un document care arată dacă se poate interveni cu reparaţii la imobilul prăpădit din stânga când intri în Piteşti! Mai înţelegem din răspuns că, oricum, nu se pune problema organizării vreunei licitaţii, ci doar a finalizării unei…verificări.
Şi ca să înţelegem a doua oară cât de “greoaie” este investiţia de la Vama Piteşti, publicăm partea cu răspunsul la întrebarea senatorului: Care este termenul stabilit pentru finalizarea acestora (a lucrărilor) şi valoarea totală a contractului?: “O durată estimată pentru realizarea acestor lucrări de investiţii poate fi stabilită în cadrul următoarei etape de proiectare, Etapa de elaborare a Proiectului Tehnic, Detalii de Execuţie, caiete de sarcini şi execuţie lucrări, fiind condiţionată de aprobarea în prealabil a principalilor indicatori tehnico-economici ai investiţiei, în cadrul Comisiei Tehnico-Economice a AVR (Autoritatea Vamală Română). Pentru a putea promova spre avizare această documentaţie tehnico-economică, este obligatoriu ca aceasta să îndeplinească cerinţele privind verificarea tehnică de calitate a proiectelor.”- a scris Ministerul Finanţelor negru pe alb, neştiind probabil cum să ne facă să pricepem mai bine că, în realitate, Autoritatea Vamală Română nu a mişcat practic niciun deget pentru a duce proiectul mai departe, cu paşii care mai trebuie parcurşi până la decizia cu avizul unei licitaţii.
Cine a crezut în reforma sistemului vamal?
Foarte curios este faptul că Autoritatea Vamală Română s-a înfiinţat tocmai în scopul reformării sistemului vamal din România, cu tot ce presupune acesta, de la zona de investiţii şi administrare, până la un control mai riguros al operaţiunilor etc.”Vama se separă de ANAF! O veste excelentă! Astăzi (n.r. 13 octombrie 2021), proiectul pe care l-am depus în 2019, în Parlament, prin care se înfiinţa Autoritatea Vamală, ca entitate distinctă, separată TOTAL de Ministerul Finanţelor şi aflată DOAR sub autoritatea ministrului Finanţelor, a primit votul final. Mă bucur că majoritatea parlamentarilor au avut un moment de luciditate şi au înţeles că acest proiect era absolut necesar pentru reformarea unei instituţii extrem de importante şi nu au încercat să-l blocheze.”- spunea în urmă cu doi ani iniţiatorul proiectului devenit lege, Eugen Teodorovici, fost deputat PSD şi fost ministru al Finanţelor.
Adăugăm că Autoritatea Vamală Română se preocupă totuşi de Biroul din Argeş, dintr-o altă perspectivă a siguranţei angajaţilor şi bunurilor. Recent, AVR a lansat anunţul cu o licitaţie în valoare de 499.512 lei, pe doi ani, programată pe 18 septembrie, pentru servicii de pază şi protecţie, monitorizare şi intervenţie la sediul Vămii Piteşti. Vama Piteşti are nevoie de o firmă care să vină cu paznici permanenţi, dar şi cu paznici care să muncească opt ore pe zi. Cum o fi să păzeşti o clădire cu riscuri de prăbuşire a tencuielii ?!?
Graţiela Bâzoi
sursa foto Vama Pitesti- ziarobiectiv.ro