Primarul Cristian Gentea a vorbit astăzi în cadrul conferinţei de presă despre succesul înregistrat de elevii piteşteni la Campionatul Naţional de Robotică desfăşurat la sala Polivalentă Arena Pitesti, în perioada 14-16 martie.

La campionat au participat nu mai puţin de 60 de echipe din întreaga ţară, iar câştigătorii s-au calificat la Campionatul Mondial de la Houston. Echipa TehnoZ de la Colegiul “Zinca Golescu” se numără printre cele cinci echipe din ţară care vor merge la Houston, o parte din deplasare urmând să fie sponsorizată de Nuclearelectrica, după cum a declarat primarul Cristian Gentea.

Primarul Cristian Gentea: “Avem copii foarte deştepţi!”

“Am avut bucuria ca cei care au câştigat, cu un scor care a reprezentat un record mondial, să fie elevii de la TehnoZ din cadrul Colegiului Zinca Golescu Piteşti, care vor fi premiaţi de Primăria Piteşti. Am luat legătura cu Societatea Naţională Nuclearelectrica, aşa cum am făcut şi acum doi ani, şi va sponsoriza o parte din costurile deplasării. Pe lângă cei de la TehnoZ, rezultate foarte multe au avut şi cei de la HighFive Robotics de la Colegiul I.C. Brătianu, care s-au calificat la Campionatul Mondial din Olanda, iar la Campionatul de la Houston este calificată şi echipa ARRA de la nivelul şcolilor gimnaziale. Deci avem copii foarte deştepţi.”– a declarat astăzi primarul Cristian Gentea.

Edilul a vorbit şi de stadiul unor investiţii importante în învăţământul piteştean, legate de construirea a încă două terenuri multifuncţionale şi de dotarea cu mobilier pentru 60 de cabinete.

“Sunt foarte multe piese de mobilier, în fiecare zi avem livrări. De ieri a început să fie adus mobilierul şi pentru cabinetele psihopedagogice. Avem 44 de astfel de cabinete care vor primi mobilier şi 16 cabinete şcolare. În majoritatea cazurilor, directorii s-au descurcat cu identificarea spaţiilor pentru depozitare, la Şcoala Gimnazială Ion Pillat de exemplu fiind închiriată chiar o hală.”- a spus primarul Cristian Gentea.

Primarul Cristian Gentea: “Avem copii foarte deştepţi!”

Edilul a anunţat că ieri, 19 martie, Primăria Piteşti a predat amplasamentele pentru noile terenuri de sport. Este vorba de un teren în cartierul Războieni, pe bugetare participativă, al treilea de acest gen, după cele de pe strada Cornel Chiriac şi din Tudor Vladimirescu. Cel de-al doilea teren multifuncţional va fi în Tudor Vladimirescu, pe structura Şcolii Nr 2 pe strada Fraţii Goleşti. Ambele terenuri din Războieni şi Tudor Vladimirescu vor fi gata în maximum trei luni, conform primarului Piteştiului.

Comments are closed.