• Conducerea Fildas-Catena nu a ştiut că fostul lor director, Dragoş Mihai, era şantajat de poliţiştii Iancu şi Pascu

Jurnaliştii de la hotnews.ro au publicat un punct de vedere al companiei Fildas-Farmaciile Catena, cu privire la dosarul în care poliţiştii argeşeni Iancu Costinel şi Pascu Bogdan Robert sunt acuzaţi de şantaj, respectiv trafic de influenţă la adresa fostului director Catena Piteşti, Mihai Dragoş.

Conform hotnews.ro, reprezentanții Fildas-Catena au declarat că au aflat despre dosarul de corupție din presa argeşeană, la începutul lunii iulie 2025 (n.r. Iancu Costinel a fost reţinut în data de 2 iulie), dată la care Dragoș Mihai nu mai era angajatul grupului.

Citiţi şi: Poliţistul Iancu, în arest la domiciliu, poliţistul Pascu- încă în arestul Poliţiei!

Citiţi şi: Tribunalul a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei în cazul poliţistului Iancu Costinel!

„Relațiile de muncă cu domnul Dragoș Mihai au fost încheiate la data de 01.07.2024”- au spus reprezentanţii Grupului Fildas-Catena pentru hotnews.ro. Aceştia au mai declarat că fostul director, Dragoș Mihai, parte vătămată în dosar, nu a adus niciodată la cunoștința conducerii societății că asupra lui se fac presiuni de către cei doi poliţişti, iar „sumele de bani și bunurile indicate care au fost plătite/remise de către domnul Dragoș Mihai celor doi polițiști nu provin din gestiunea societății”.

Iancu Costinel şi Pascu Bogdan Robert

Reamintim că poliţistul Pascu Bogdan Robert a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, iar Iancu Costinel se află în arest la domiciliu. Cei doi sunt acuzaţi că au exercitat presiuni şi intimidări asupra fostului director de la Catena Piteşti, Mihai Dragoş, pentru a obţine 100.000 de euro şi alte bunuri, în schimbul soluţionării favorabile a unui dosar penal, dar şi pentru ca soţia lui Iancu să fie promovată într-o funcţie de conducere, cu un program mai flexibil şi o salarizare mai bună.

G.B.

Comments are closed.