- Încă o lovitură în instanţă pentru aripa PNL pro-Bolojan!
Tribunalul București a respins astăzi cererea PNL de recuzare a judecătoarei Mihaela Luciani care intră într-unul din dosarele legate de litigiile deschise de Gruparea Andrei Veştea împotriva Grupării pro-Bolojan.
Avocatul PNL-Ilie Bolojan, Valeriu Stoica, a cerut recuzarea judecătoarei Mihaela Luciani, susținând că magistrata ar trebui să se retragă din dosar, pentru faptul că în perioada 2023-2025 a fost detașată la Ministerul Justiției, condus atunci de Alina Gorghiu, una dintre contestatoarele premierului demis.
Respinge cererea
Solutia pe scurt: Respinge cererea de recuzare formulată de petentul Partidul Naţional Liberal, ca neîntemeiată. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 08.07.2026. – a decis azi Tribunalul Bucureşti.

Reclamanții solicită în acest dosar suspendarea hotărârilor adoptate la Congresul Extraordinar al PNL din 21 iunie – pronunţare amânată pentru mai târziu – iar în alte dosare anularea acestora.

Comments are closed.