- Deciziile luate de Congresul lui Ilie Bolojan, suspendate, în cascadă, de către judecători!
Tribunalul București a decis astăzi suspendarea a patru hotărâri ale Congresului PNL și a unui număr de 17 decizii ale Biroului Permanent al PNL.
Decizia Tribunalului nu este definitivă, dar este executorie. Hotărârea ar trebui astfel aplicată în mod obligatoriu, chiar dacă nu este încă definitivă și poate fi atacată cu apel.
Este vorba de decizia din dosarul în care 18 contestatari ai lui Ilie Bolojan (aripa Veştea) au cerut suspendarea hotărârilor luate de Congresul PNL în data de 21 iunie, pe care le-au considerat nestatutare şi abuzive.
Deciziile sunt suspendate până la judecarea dosarului în care aripa Veştea cere anularea lor.
DECIZIA
“(…) Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Partidul Naţional Liberal, prin Preşedinte Bolojan Ilie-Gavril, astfel cum a fost precizată.
Suspendă provizoriu executarea şi efectele următoarelor hotărâri, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 26120/3/2026, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a Civilă:
1. Hotărârea Congresului Extraordinar al Partidului Naţional Liberal nr. 01/2026 din data de 21.06.2026;
2. Hotărârea Congresului Extraordinar al Partidului Naţional Liberal nr. 02/2026 din data de 21.06.2026;
3. Hotărârea Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026 prin care s-a aprobat alegerea organelor de conducere ale Partidului Naţional Liberal, adoptată ca urmare a aprobării moţiunii „Modernizare cu rădăcini”, potrivit procesului-verbal al desfăşurării lucrărilor Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026;
4. Hotărârea Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026 prin care s-a aprobat ratificarea modificării Statutului Partidului Naţional Liberal aprobat prin Hotărârea Consiliului Naţional Extraordinar nr. 02/2026 din data de 19.06.2026, precum şi a actelor subsecvente adoptate în temeiul acestora, respectiv:
5. Decizia nr. 01/21.06.2026 a Biroului Permanent Naţional;
6. Decizia nr. 02/21.06.2026 a Biroului Permanent Naţional;
7. Decizia nr. 03/21.06.2026 a Biroului Permanent Naţional;
8. Decizia nr. 04/23.06.2026 a Biroului Permanent Naţional;
9. Decizia nr. 05/23.06.2026 a Biroului Permanent Naţional;
10. Decizia nr. 06/23.06.2026 a Biroului Permanent Naţional;
11. Decizia nr. 07/23.06.2026 a Biroului Permanent Naţional;
12. Decizia nr. 08/23.06.2026 a Biroului Permanent Naţional;
13. Decizia nr. 09/23.06.2026 a Biroului Permanent Naţional;
14. Decizia nr. 10/23.06.2026 a Biroului Permanent Naţional;
15. Decizia nr. 11/23.06.2026 a Biroului Permanent Naţional;
16. Decizia nr. 12/23.06.2026 a Biroului Permanent Naţional;
17. Decizia nr. 13/23.06.2026 a Biroului Permanent Naţional;
Executorie de drept.
Ia act că pârâtul îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucuresti – Secţia a III-a Civilă. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 08.07.2026. Document: Hotarâre 08.07.2026”
Pe subiect:

Comments are closed.