• Preşedintele Curţii de Apel Piteşti, Bogdan Mateescu, accent pe numărul masiv al judecătorilor care acuză degradarea statului de drept: 3580!

Curtea de Apel Piteşti este una dintre instanţele din ţară care au semnat raportul CSM prin care se denunţă încercarea puterii politice de a subordona puterea judecătorească.

Raportul CSM, unul foarte voluminos, conţine majoritatea problemelor ridicate de magistraţi din ultima perioadă, pornind de la legislaţia salarizării şi ajungând la critici adresate unor partide politice, dar şi presă.

Contrareacţiile la raport, venite în primul rând din partea societăţii civile, arată că instituția CSM folosește un limbaj disproporționat și interpretează în mod greşit şi foarte exagerat criticile aduse sistemului justiţiei.

Astăzi, preşedintele Curţii de Apel Piteşti, judecătorul Bogdan Mateescu, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj destul de acid, prin care pune accent pe numărul masiv al judecătorilor care acuză degradarea statului de drept, respectiv 3580, atrăgând atenţia că demersul magistraţilor de a lua atitudine este unul legitim şi foarte documentat.

„Judecătorii mănâncă pâinea copiilor flamânzi” spunea o doamnă care a mai zis altădată că făcea lobby prin e-mailuri pentru nu știu ce nemți- spune Bogdan Mateescu în postare, referindu-se la declaraţia vicepremierului Oana Gheorghiu.

Judecătorul vorbeşte şi de Ministerul Adevărului Absolut de pe Facebook, căruia i-au lipsit argumentele pentru a contracara conţinutul raportului CSM.

3580 de judecători au votat pentru denunțarea degradării statului de drept prin, citez, încercarea susținută de subordonare a puterii judecătorești de către puterea politică. 3580 de judecători în funcție au resimțit presiunea unei astfel de încercări susținute. Apoi CSM a analizat elemente care s-au subsumat unei campanii de destabilizare. A fost adoptată o hotărâre. Ceea ce este excepțional în această hotărâre este că fiecare analiză are o referință. Link, explicație, notă.

Fiecare poate să verifice, de exemplu, dacă ceea ce s-a reținut este doar o critică permisă în orice societate democratică sau o lapidare efectivă. Și să urmărească, ține-vă bine, argumente. Nu țipete.

Nu sloganuri. Nu coordonări instantanee. Nu isterii pe live-uri pe fb sau tiktok.

„Judecătorii mănâncă pâinea copiilor flamânzi” spunea o doamnă care a mai zis altădată că făcea lobby prin e-mailuri pentru nu știu ce nemți.

„Judecătoarele sunt șantajate prin metoda loverboy” spunea un trist viceprimar.

„Magistrații să fie plătiți mai puțin decât vidanjorii” mai zicea o altă doamnă din clasa politică.

Și multe, mult prea multe altele..

Reacțiile publice din ultimele zile demonstrează că judecătorii au dreptate.

Noul Minister al Adevărului Absolut, o bulă care pare coordonată în cuvinte cheie gen „liste negre” cuprinse în mesaje apărute simultan, neagă orice drept alt altcuiva decât al ei nu doar de a se exprima, ci de a analiza, de a argumenta ceea ce este deja evident.

Numai bula-minister are dreptul să vorbească.

În aproape isteria asta din cadrul Ministerului Adevărului Absolut de pe Facebook a lipsit ceva. Argumentul.

S-a atins paroxismul manipulării, negând ce scrie negru pe alb, imaginându-se comploturi, nebunie. Cine a fost atent în evoluțiile astea din „democrațiile emergente” știe că astfel de lucruri s-au mai petrecut în trecut în alte țări.

Ce coincidență, însă, în propunerea de salarizare de azi din frumoasa noastră democrație, bomboana de pe colivă, indemnizațiile judecătorilor de la instanța supremă au fost aduse la nivelul Ungariei și Polonei, cele mai mici din UE. Sub Bulgaria (pe la jumătate), sub tot.

3580 de judecători au denunțat o campanie de subordonare politică… Nu unul, nu o sută. 3580. Iar asta atrage atenția oricărui om decent, indiferent cât agităm te miri ce conturi din online și ne sincronizăm fals-victimizator pe facebook.”- a scris astăzi magistratul Bogdan Mateescu pe contul de Facebook.

Potrivit CSM, 98,6% dintre judecătorii prezenți în această săptămână în adunările generale din toate cele 239 de instanțe din țară au votat manifestul pentru apărarea independenței sistemului judiciar.

G.B.

Comments are closed.