• Cosmin Neculiţă, noul şef al Finanţelor Argeş!

Preşedintele ANAF a emis în data de 3 octombrie ordinul de numire a noului şef al Finanţelor Argeş, în locul Aurorei Georgeta Negru. Este vorba de specialistul Antifraudă, Cosmin Neculiţă, care vine din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, Direcția Comerț Electronic.

Cosmin Neculiţă va ocupa temporar, prin detașare, funcția publică de conducere vacantă de șef administrație la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti începând de astăzi, 6 octombrie, până la finele anului, după cum a informat AFP Argeş.

  • Cosmin Neculiţă, noul şef al Finanţelor Argeş!

Programul de audiențe al șefului de administrație este miercurea, între orele 10,00 și 12,00, mai transmite AFP Argeş.

Cosmin Neculiţă este licenţiat şi masterand al Academiei de Studii Economice, a lucrat în sistemul bancar (BRD), iar în anul 2014 a ocupat funcţia de inspector Antifraudă. Din anul 2022 a fost inspector şef Antifraudă. Soţia sa, Alina Neculiţă, a fost tot inspector ANAF, în prezent fiind analist financiar în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

G.B.

Sursa foto- LinkedIn – Cosmin Neculiţă 

Comments are closed.