Viceprimarul din Costeşti, Florin Sandu, a decis să candideze din partea Partidului Ecologist Român, la funcţia de primar al oraşului. Demersul său începe cu o scrisoare adresată cetăţenilor din Costeşti, din care aflăm şi motivele pentru care a renunţat la PNL, alegând PER:

„La vremuri noi, oameni noi!

Dragi concetăţeni,

M-am decis să îmi depun candidatura pentru funcţia de primar al oraşului Costeşti.

Mulţi dintre dumneavoastră mă cunoaşteţi. Din anii “90 sunt înscris în PNL, am format organizaţia PNL Costeşti, pornind de la zero, muncind alături de colegii mei. De-a lungul timpului, atât eu cât şi consilierii locali ai PNL am contribuit prin votul nostru la proiectele şi investiţiile din acest oraş.

Indiferent de problemele politice pe care le-am traversat şi le-a traversat orice partid, am rămas  consecvent aceluiaşi partid, nepracticând traseismul politic,  aşa cum fac majoritatea “politicienilor”, care se plimbă din partid în partid, dorind să profite doar de rezultatele muncii altora, motivând că nu se mai regăsesc în acel partid atunci când nu obţin ce vor.

Însă, de această dată, organizaţia PNL Argeş a considerat că pentru funcţia de primar este mult mai potrivit şi mai onorant un alt candidat decât persoana mea.

Aşa că, vrând, nevrând, am decis sa fac un pas în spate, pentru că nu pot să susţin acest candidat. Şi astfel, m-am gândit să candidez independent. Dar niciodată nu am fost un individualist, am preferat întotdeauna să lucrez în echipă. Da, echipă, pentru că avem obiective comune, pentru că ne susţinem reciproc, pentru că doar în echipă putem să comunicăm, să colaborăm, pentru că în echipă ajungi la performanţă.

Asa că am decis să candidez tot din partea unui partid de dreapta, pentru că sunt un liberal convins şi vreau să demonstrez că toată munca mea nu a fost în zadar şi am ales Partidul Ecologist Român – PER, un partid de centru, modern, cu vocaţie europeană, ce are principiile libertăţii şi ale competiţiei corecte.

Fac apel la toate persoanele de dreapta să mă susţină, să fie alături de mine şi de echipa mea de consilieri.

Ştiţi că sunt un om simplu, corect şi cinstit. Mă aştept ca o parte din contracandidaţii mei să vină cu tot felul de mizerii. Chiar dacă în urmă cu 8 ani un contracandidat a creat o poveste urâtă despre mine – un furt imaginar (poveste ce a a fost atacată în instanţă pentru a afla iniţiatorul acestei poveşti mizere – şi am aflat), înţelegând că prin aceste mijloace de prost gust poate elimina adversarii, am trecut cu vederea ştiind  atât eu cât şi dumneavoastră că sunt o persoană integră.

Şi …. îi anunţ pe această cale că mă aştept şi totodată sunt curios să văd şi alte atacuri murdare la adresa mea şi a familiei.

Sunt o persoană deschisă, ambiţioasă şi dornică de a face lucruri noi şi bune pentru acest oraş. Împreună vom face ca acest oraş să devină atractiv. Da, se poate, prin atragerea de fonduri europene nerambursabile ce vor da un suflu nou acestui oraş, o nouă înfăţişare. Totul este posibil! Nu sunt vorbe goale. Sunt atâtea lucruri de făcut în acest oraş şi cu siguranţă le voi face. Am planuri pe care doresc să le pun în practică, iar la sfârşit de mandat să puteţi spune, “Da, se poate!”.

Sunt încrezător. Împreună putem face!

Pe toţi candidaţii îi consider destul de maturi şi întelepţi. Aspir la o campanie curată.

Urez succes tuturor contracandidaţilor mei! Cel mai bun să câştige!”

(Florin Sandu, candidat PER pentru funcţia de primar al oraşului Costeşti)

 

Write A Comment