Ludovic Orban, la Ştefăneşti: “Trebuie să avem inteligenţa şi capacitatea, pentru a putea valorifica oportunităţile pe care le are astăzi România”

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

PNL Argeș și președintele organizației, deputatul Adrian Miuțescu, au fost azi gazde pentru liberali din toată țara, la Muzeul Național Brătianu, unde au fost sărbătoriți 146 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal. De asemenea, au fost marcați 200 de ani de la nașterea lui Ion C. Brătianu și un an de la inaugurarea Muzeului Național Brătianu.

Au răspuns invitației colegilor din Argeș președintele PNL și al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, secretari de stat, deputați și senatori PNL, aleși locali și județeni, membri și simpatizanți PNL. Invitații s-au recules, pentru o clipă, la capela Brătienilor, unde a fost oficiată o slujbă și au fost depuse coroane de flori. Apoi, pe platoul din fața Vilei Florica, în acordurile unui cvartet al Filarmonicii Pitești, au luat cuvântul președintele PNL, Ludovic Orban, președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, europarlamentarul Vlad Nistor, Dinu Zamfirescu, fondator PNL după 1990 și membru al familiei Brătianu și directorul Muzeului Național Brătianu, Mihai Alexandrescu.

“Următorii 10 ani sunt ani vitali pentru evoluţia ulterioară a României. Avem nişte oportunităţi cum rar am mai avut în istorie, de la resursele care sunt puse la dispoziţie României, până la mişcările de plăci tectonice din politica mondială. Avem extrem de multe oportunităţi pe care trebuie să le valorificam. Trebuie să avem inteligenţa, trebuie să avem seriozitatea şi mai ales capacitatea de efort necesare pentru a putea valorifica aceste oportunităţi. Partidul Naţional Liberal îşi doreşte o Românie puternică, o Românie respectată şi apreciată în lume, o Românie care să ofere fiecărui cetăţean şansa de a trăi o viaţă frumoasă, decentă, de a reuşi în viaţă, de a face parte dintr-o naţiune afirmată pe plan internaţional, respectată, care să dea tonul în multe domenii.  E vremea afirmării. Această afirmare depinde de fiecare dintre noi, de capacitatea noastră de a înţelege direcţia în care se mişcă lumea şi de a pune România în fruntea mişcării către această direcţie.”- a spus Ludovic Orban la Ştefăneşti.

„Suntem la guvernare şi suntem judecaţi pentru ceea ce facem la guvernare. Pentru asta nu trebuie să ne întoarcem niciodată cu spatele la oameni. Trebuie să fim cu faţa la oameni, la nevoile lor, să fim permanent mobilizaţi, să găsim cele mai bune soluţii pentru a fructifica oportunităţile imense pe care le are România.”- a mai precizat liderul PNL România.

Ludovic Orban: „Ion C. Brătianu a fost un adevărat titan, a condus Guvernul 12 ani, timp în care a înființat BNR, a realizat 3000 km de drumuri și căi ferate. România nu exista, erau doar niște principate. Într-un context internaţional nefavorabil, Ion C. Brătianu a avut o diplomaţie senzaţională, el este cel care l-a adus pe principele Carol în România. Dl președinte Iohannis m-a sunat de dimineață și m-a rugat să vă transmit La mulți ani! Dânsul nu a putut fi prezent, este la Consiliul Europei, dar este alături de noi.”

ÎPS Calinic: “Familia Brătianu a fost o familie binecuvântată de Dumnezeu”“Când spui Brătianu, spui celebritate. Familia Brătianu a fost o familie binecuvântată de Dumnezeu. Seniorul Brătianu şi juniorul Brătianu sunt nişte sfinţi. Nicolae Iorga a scris despre România de la Argeş şi nu a fost o glumă. Ionel Brătianu era un gospodar fantastic, genial. Domnule Orban, domnilor miniștri, ați pornit cu dreptul și îmi doresc să fiți tot așa de buni. Tot înainte! La mulți ani!”, le-a transmis celor prezenți arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, ÎPS Calinic.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a subliniat faptul că Muzeul Național Brătianu este încă la început, fiind în plan mai multe investiții. “Unii au considerat că Vila Florica este casă de vacanță. Împreună cu dl director Alexandrescu și secretarul de stat Liviu Brătescu ne-am mobilizat să avem azi, aici, o dublă sărbătoare: 146 de ani de la înființarea PNL și un an de la inaugurarea Muzeului Național Brătianu. S-a făcut dreptate și acesta este doar începutul. Zona de parc va arăta cel puțin la fel de bine ca muzeul”, a promis Bogdan Gheorghiu.

Europarlamentarul PNL și istoricul Vlad Nistor a declarat că: “Este obligația noastră, a tuturor celor de aici, de a face în așa fel încât acest partid să fie ce a fost și să rămână decidentul democratic esențial din această țară”.

Ludovic Orban: “În Uniunea Europeană, Partidul Naţional Liberal este partidul cu cea mai îndelungată istorie. După plecarea Marii Britanii din UE, PNL a rămas partidul cu cea mai bogată istorie. Pentru noi, cei care  ne înscriem în PNL, a face politică este mult mai greu decât pentru cei care se înscriu în alte partide politice, pentru că noi avem o ştachetă, un termen e comparaţie, avem înaintaşi care au realizat lucruri măreţe pentru România şi care, practic, ca să fim cinstiţi, au fost actorii principali în realizarea României moderne.”

Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş, a declarat că astăzi sunt aniversate trei evenimente: 146 de ani de la înfiinţarea PNL, 200 de ani de la naşterea lui I.C. Brătianu, dar şi un an de când  a fost înfiinţat Muzeul Naţional Brătianu. „Ca în fiecare an sunt emoţionat la această aniversare pentru că aici, din Argeş, s-a născut Partidul Naţional Liberal. Țin să-i mulțumesc domnului președinte Orban pentru că a militat pentru înființarea Muzeului. Vă mulțumim și contăm pe dvs în continuare!”, a declarat deputatul Adrian Miuțescu, președinte al PNL Argeș.

Write A Comment

error: Content is protected !!