Liderii partidelor se vor întruni astăzi în şedinţa convocată de preşedintele Nicuşor Dan privind legea salarizării.

Scopul este acela ca partidele să se pună de acord ca noul proiect de lege al salarizării să poată fi adoptat și promulgat rapid, acesta fiind un jalon PNRR obligatoriu și cu o miză financiară uriașă pentru România.

Proiectul a primit observații dure și solicitări de revizuire din partea Comisiei Europene, iar sindicatele din Educație, Sănătate, Administrație și Justiție resping forma actuală a legii, acuzându-l pe premierul demis Ilie Bolojan că sacrifică drepturile angajaților de dragul jaloanelor PNRR.

În timp ce Ilie Bolojan, care aşteaptă ca UE să avizeze banii prin PNRR, este de acord cu noul proiect al legii pentru că ar crea predictibilitate şi ar rezolva inechităţi salariale, liderul PSD, Sorin Grindeanu declară că nu poate exista un acord politic pe o lege pe care nu a văzut-o nimeni.

Grindeanu susţine că PNL și USR nu au fost în stare să negocieze cu cei de la Comisia Europeană.

Domnul Pîslaru a preferat doar să trimită un draft de lege și se așteapta să primească aplauze.

“Legea salarizării este sublimă – spun unii, problema este că lipsește cu desăvârșire!

Mai sunt câteva ore până la întâlnirea de la Cotroceni și 10 zile până la închiderea PNRR și nimeni nu a văzut vreun proiect. Avem o lege pentru salariați, fără ca salariații să știe de ea nimic. Fără ca sindicatele să știe nimic. Fără ca partidele să știe ce calcule se pregătesc pentru veniturile unor sisteme-cheie. Nu are cum să existe un acord politic pe o lege pe care nu a văzut-o nimeni.

PSD va fi prezent la întâlnirea de la Cotroceni din respect pentru români și față de Administrația Prezidențială, sub egida căreia au fost convocate aceste discuții.

Suntem însă surprinși că în spațiul public se vorbește despre „oferte de nerefuzat” pentru angajați, dar grilele sunt la secret. Ce știm până în prezent:

PNL și USR nu au fost în stare să negocieze cu cei de la Comisia Europeană. Domnul Pîslaru nu a mers a Bruxelles să negocieze cu reprezentanții acesteia: a preferat doar să trimită un draft de lege și se așteapta să primească aplauze. A primit doar critici.

În schimb, PSD a știut, în repetate rânduri, să renegocieze la Bruxelles să fie scoase din PNRR fix limitările acceptate de acest binom politic dezastruos. Fie că vorbim de pragul de 9.4% la pensii, alocările financiare pentru autostrăzi sau prelungirea funcționării unor capacități energetice și așa mai departe. Am amendat legi PNRR și Comisia Europeană a înțeles argumentele. Ei nu pot nimic.

Încă o dată: PSD nu are un proiect al legii salarizării. Vom susține doar o lege clară, bazată pe echitate, în care angajații nu pierd din veniturile actuale!”- spune liderul PSD, Sorin Grindeanu, astăzi, pe pagina sa de Facebook, înainte de întâlnirea de la Cotroceni.

Comments are closed.