“În contextul propagării virusului COVID -19 la nivel global, Groupe Renault are ca prioritate sănătatea angajaților săi și a luat măsuri de prevenție la nivelul tuturor activităților pe care le desfășoară în România în Renault Bucharest Connected, Titu, Oarja, Mioveni și Pitești.

Periodic, toți angajații au fost informați asupra importanței respectării măsurilor de igienă, cele 10 reguli1 de prevenire a infectării cu COVID-19, promovate la scară națională de Guvernul României.

  • Măsuri de prevenție și de dezinfecție au fost implementate în toate site-urile din România.
  • Angajații care au copii școlarizați și a căror activitate nu se poate derula la domiciliu pot solicita aplicarea Legii privind acordarea de zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ.
  • Deplasările profesionale în România sunt limitate.
  • Munca de la domiciliu este recomandată, atunci când activitatea desfășurată permite adoptarea acestei soluții.
  • Sunt prioritizate întâlnirile la distanță.
  • Evenimentele cu public intern numeros, programate până la sfârșitul lunii martie, au fost amânate.
  • A fost pusă în funcțiune o linie telefonică de urgență pentru toți angajații, în vederea informării constante,  în cazul în care apare posibilitatea ca unul dintre angajați să fi fost în contact cu o persoană infectată.

În prezent, Uzina din Mioveni funcționează în parametri normali. Este dificil să estimăm impactul COVID – 19. Avem un dispozitiv de management împreună cu furnizorii și operatorii noștri logistici. Activitățile de Supply – Chain, Achiziții, Inginerie, Calitate sunt implicate pentru a veni cu soluții alternative, dacă acest lucru e necesar pentru continuarea activităților.”, a transmis Direcția Comunicare Groupe Renault România pentru interespublic.ro

DE INTERES: Stare de urgenţă AntiCovid/Măsuri ECONOMIE

CITESTE SI: Stare de urgenţă Anticovid/Măsuri SĂNĂTATE

DE INTERES: MĂSURI EDUCAŢIE

CITESTE SI: MĂSURI ÎN DOMENIUL MUNCII, PERIOADA ANTICOVID

Write A Comment