Din această noapte (10 aprilie, ora 00.00), libertatea de mişcare va fi restricţionată în Piteşti., Ştefăneşti, Bogaţi şi Miroşi (pentru zilele de vineri, sâmbătă, duminică). De mâine, circulaţia persoanelor în afara domiciliului va fi posibilă doar până la ora 20.00, în loc de ora 22.00. Tot de mâine, magazinele din aceste localităţi vor fi închise de la ora 18.

Astăzi, 9 aprilie 20201, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, a decis să ia următoarele măsuri, din cauza creşterii incidenţei Covid:

 SITUATII RESTRICTII

Pentru localitățile de mai jos (Anexa 1):

în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 locuitori și mai mică de 7,5/1.000 de locuitori se stabilesc următoarele măsuri:

  • Este interzisă circulația persoanelor în afară locuinței/gospodăriei fără restricții, după ora 20.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică;
  • Este permisă funcționarea operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, până la ora 18.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică; în intervalul orar 18.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;
  • Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness;

Pentru localitățile de mai jos  (Anexa 2):

în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori se stabilesc următoarele măsuri:

  • Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor ;
  • Este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, doar pentru persoanele cazate în aceste unități;
  • Măsurile se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, în conformitate cu prevederile H.G.nr.293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, anexa 3, art.6, punctul 3, cu modificările și completările ulterioare.
  • Este interzisă activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
  • Sunt interzise activitățile în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte ;
  • Pentru operatorii economici a căror activitate a fost restricționată sau închisă se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în interiorul clădirilor.

Se permite activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 05.00 – 21.00, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Argeș, cu excepția celor prevăzute în Anexa nr.2.

Se permit activitățile în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/concerte, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Argeș, cu excepția celor prevăzute în Anexa nr.2.

Măsurile prevăzute la punctele (1) și (2) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent în conformitate cu prevederile HG nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14.03.2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, anexa 3, art. 6, pct. 3, cu modificările și completările ulterioare.

Măsurile intră în vigoare începând cu data de 10.04.2021 ora 00.00 pentru o perioadă de 14 zile.Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, în intervalul orar 05.00 – 21.00, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Argeș, cu excepția celor prevăzute în Anexa nr.2

Se permite activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, în intervalul orar 05.00 – 21.00, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Argeș, cu excepția celor prevăzute în Anexa nr.2.

Desfășurarea activității operatorilor economici din județul Argeș se va realiza cu respectarea condițiilor de limitare a răspândirii COVID-19 stabilite prin ordinele comune ale ministerelor de resort care vor stabili concret numărul maxim de persoane cărora le este permis, simultan, accesul în interiorul incintelor acestora raportat la suprafața obiectivelor. (Hotărâre nr 25, CJSU Argeş, 9 aprilie 2021)

NOTĂ: pentru verificarea restricţiilor în localităţile argeşene, în care incidenţa COVID a depăşit 3, respectiv 4 la mie, click pe tabele.

Write A Comment