Judecătoarea Oana Voinea, reacţie la propunerea lansată de preşedinta Tribunalului Argeş, Cornelia Olteanu, privind căsătoria la termen: “Nu e un pas comod și mulți nu ar fi dispuși să și-l asume” În data de 8 aprilie, interespublic.ro a publicat, în exclusivitate, propunerea lansată de preşedinta Tribunalului Argeş, judecătoarea Cornelia Olteanu, privind necesitatea implementării unei variante la căsătoria tradiţională, şi anume căsătoria pe termen limitat. Judecătoarea Cornelia Olteanu a lansat această idee inedită pe contul său de socializare, explicând şi care sunt argumentele care stau la baza ei: 16 ani de experienţă în soluţionarea cauzelor de Familie, din care s-au desprins concluzii îngrijorătoare privind atât situaţia soţilor cât şi a minorilor. Articolul publicat de interespublic.ro, care poate fi citit AICI, a stârnit sute de reacţii şi comentarii pro şi contra la recomandarea lansată de magistrata Cornelia Olteanu. Preşedinta Tribunalului Argeş ne-a declarat în ziua postării iniţiativei sale pe contul de socializare…
Este căsătoria pe termen limitat o variantă benefică la căsătoria tradiţională? Răspunde Avocatul Gabriel Tudor: “Dacă privim ideea unei căsătorii „la termen”, trebuie să ne întrebăm nu doar ce libertăți aduce, ci și ce pierde pe parcurs” “Societatea actuală nu se confruntă cu o dificultate în a încheia sau a desface căsătorii, ci cu o dificultate în a le menține sănătoase” “Copiii nu au nevoie doar de îngrijire, ci de stabilitate, de predictibilitate, de sentimentul că lumea lor nu este provizorie.” Preşedinta Tribunalului Argeş, judecătoarea Cornelia Olteanu, a lansat zilele trecute ca subiect de dezbatere ideea reglementării căsătoriei pe o durată determinată (de exemplu, pe 5 sau 10 ani), ca variantă la căsătoria tradiţională, pentru a preîntâmpina situaţiile dramatice în care s-ar putea afla atât soţii, cât şi copiii lor. Ideea domniei sale vine ca o concluzie desprinsă din experiența profesională acumulată în cei 16 ani de activitate ca judecător,…
Decanul Baroului Argeş, av. Dragoş Andrei Nicolescu: “Nu trebuie să cădem pradă exclusiv propriilor convingeri, nici respingând, nici îmbrățișând propunerea căsătoriei pe perioadă determinată. Discuţia este abia deschisă” Preşedinta Tribunalului Argeş, judecătoarea Cornelia Olteanu, a lansat zilele trecute ca subiect de dezbatere ideea reglementării căsătoriei pe o durată determinată, ca variantă la căsătoria tradiţională, pentru a preîntâmpina situaţiile dramatice în care s-ar putea afla atât soţii, cât şi copiii lor. “Oameni buni, experiența profesională acumulată în cei 16 ani de activitate ca judecător în care am soluționat numeroase litigii în materia „Familie”, m-a determinat să înțeleg că modelul tradițional al căsătoriei nu mai corespunde în totalitate realității sociale, caracterizate prin mobilitate, diversitate relațională și schimbări accelerate ale valorilor individuale ale cetățenilor. Reglementarea prin lege a căsătoriei pe durată determinată (de exemplu, 5 sau 10 ani) ar putea reprezenta o formă alternativă de organizare a relațiilor de familie. (…) Există situații…
Cătălin Gherzan, manager Lexford Castel: “Termenul limită în căsătorie te face să te străduiești mai mult, dacă vrei să menții relația” Preşedinta Tribunalului Argeş, judecătoarea Cornelia Olteanu, a lansat zilele trecute ca subiect de dezbatere ideea reglementării căsătoriei pe o durată determinată, ca variantă la căsătoria tradiţională, pentru a preîntâmpina situaţiile dramatice în care s-ar putea afla atât soţii, cât şi copiii lor. “Oameni buni, experiența profesională acumulată în cei 16 ani de activitate ca judecător în care am soluționat numeroase litigii în materia „Familie”, m-a determinat să înțeleg că modelul tradițional al căsătoriei nu mai corespunde în totalitate realității sociale, caracterizate prin mobilitate, diversitate relațională și schimbări accelerate ale valorilor individuale ale cetățenilor. Reglementarea prin lege a căsătoriei pe durată determinată (de exemplu, 5 sau 10 ani) ar putea reprezenta o formă alternativă de organizare a relațiilor de familie. (…) Există situații în care soții aleg să mențină în…
Este căsătoria pe termen limitat o variantă benefică la căsătoria tradiţională? Notar Ana Stan: “Soluția nu este limitarea în timp a căsătoriei, ci consolidarea acesteia prin educație, prin sprijin real pentru familii” Preşedinta Tribunalului Argeş, judecătoarea Cornelia Olteanu, a lansat zilele trecute ca subiect de dezbatere ideea reglementării căsătoriei pe o durată determinată, ca variantă la căsătoria tradiţională, pentru a preîntâmpina situaţiile dramatice în care s-ar putea afla atât soţii, cât şi copiii lor. “Oameni buni, experiența profesională acumulată în cei 16 ani de activitate ca judecător în care am soluționat numeroase litigii în materia „Familie”, m-a determinat să înțeleg că modelul tradițional al căsătoriei nu mai corespunde în totalitate realității sociale, caracterizate prin mobilitate, diversitate relațională și schimbări accelerate ale valorilor individuale ale cetățenilor. Reglementarea prin lege a căsătoriei pe durată determinată (de exemplu, 5 sau 10 ani) ar putea reprezenta o formă alternativă de organizare a relațiilor de…
Executor Emilia Mateescu: “O căsătorie cu termen ar putea conduce la creșterea unui climat sănătos pentru familie și copii și la certitudinea că partenerii din căsătorie chiar își îndeplinesc obligațiile!” Preşedinta Tribunalului Argeş, judecătoarea Cornelia Olteanu, a lansat zilele trecute ca subiect de dezbatere ideea reglementării căsătoriei pe o durată determinată, ca variantă la căsătoria tradiţională, pentru a preîntâmpina situaţiile dramatice în care s-ar putea afla atât soţii, cât şi copiii lor. “Oameni buni, experiența profesională acumulată în cei 16 ani de activitate ca judecător în care am soluționat numeroase litigii în materia „Familie”, m-a determinat să înțeleg că modelul tradițional al căsătoriei nu mai corespunde în totalitate realității sociale, caracterizate prin mobilitate, diversitate relațională și schimbări accelerate ale valorilor individuale ale cetățenilor. Reglementarea prin lege a căsătoriei pe durată determinată (de exemplu, 5 sau 10 ani) ar putea reprezenta o formă alternativă de organizare a relațiilor de familie. (…)…
Preşedinta Tribunalului Argeş, jud. Cornelia Olteanu, propune o variantă inedită la căsătoria tradiţională: căsătoria pe termen limitat „Această formă alternativă a căsătoriei cu termen de 5 sau 10 ani poate fi o alegere mai potrivită pentru generațiile viitoare de tineri care par reticenți la ideea de căsătorie nelimitată și aleg concubinajul.” Preşedinta Tribunalului Argeş, jud. Cornelia Olteanu: „Partenerii pot alege să își reînnoiască jurămintele printr-o simplă cerere adresată Oficiului de Stare Civilă având ca soluții alternative: continuarea unei căsătorii cu termen limitat, trecerea la forma tradițională „până când moartea ne va despărți”, asumarea unui drum separat.” Preşedinta Tribunalului Argeş, judecătoarea Cornelia Olteanu, a lansat pe contul său de socializare o propunere inedită legată de căsătoria tradiţională. În opinia acesteia, ca urmare a cazurilor pe care le-a soluţionat în instanţă în litigii de familie, s-a desprins o concluzie extrem de îngrijorătoare: “există situații în care soții aleg să mențină în mod…




