Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a lansat în procedură de Transparență Instituțională proiectul de hotărâre care vizează acordarea unui sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase. Potrivit proiectului care poate fi consultat pe site-ul Ministerului, valoarea sprijinului unitar excepțional sub formă de grant este de 2 lei/litru de motorină, pentru o cantitate totală de 152.458.321,08 litri, corespunzătoare culturilor de porumb, orz, rapiță şi floarea-soarelui. Potrivit declaraţiilor deputatului PNL de Argeş, membru în Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaţilor, Daniel Constantin, este vorba de un sprijin acordat fermierilor afectaţi de importurile din Ucraina. „Se cunosc foarte bine problemele fermierilor români şi nu numai care au solicitat sprijin de la statul român, pentru că nu au mai avut cum să-şi valorifice produsele din cauza importurilor masive din Ucraina. Este un sprijin excepțional sub formă de grant, o compensare a pierderilor financiare ale agricultorilor care activează în domeniul cerealelor…
Fermierii din România au trimis o scrisoare preşedintelui şi Guvernului României, prin care cer să fie sprijiniți astfel încât agricultura românească să beneficieze urgent de fonduri compensatorii mult mai consistente decât cele oferite, şi anume de circa 200 milioane de euro, sume care sunt necesare din cauza pierderilor masive din sectorul agricol, provocate de războiul din Ucraina. Deputatul PNL de Argeş, Daniel Constantin, le dă dreptate fermierilor şi spune că toate eforturile bugetare, prin ceea ce poate însemna sprijin financiar, trebuie îndreptate către sectoarele care înregistrează la acest moment foarte multe pierderi. “Alocarea insuficientă de fonduri pentru fermierii români, în contextul de criză generat de conflictul prelungit din Ucraina” se intitulează scrisoarea deschisă semnată de fermieri. “Fermierii au înființat culturi agricole cu costuri mari de producție în 2022 și 2023, iar prețurile mici de vânzare ale acestora conduc către vânzarea în pierdere, iar pe termen scurt și mediu înseamnă falimentul și…
Preşedinta interimară a Senatului, Alina Gorghiu, totodată preşedintă interimară a PNL Argeş, se află în Tabăra de Vară de la Constanţa, alături de femeile din cadrul OFL. Cu acazia acestui eveniment, şefa Senatului a trecut astăzi în revistă cele mai importante proiecte aflate pe agenda liberală, în principal pe cele care vizează protecţia femeii (mamei) şi a copilului. Egalitatea de ge, brățările electronice pentru agresori, vârsta consimțământului sexual, fertilizarea în vitro, tichetele în valoare de 2000 de lei pentru nou-născuți, „Săptămâna conștientizării depresiei post-partum”, concediu și indemnizație pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice sunt temele abordate de Alina Gorghiu în Tabăra de Vară de la Constanţa. “În România sunt femei în funcții politice înalte. Însă ne-am bătut în Parlament pentru ca legile importante să treacă. O serie de legi importante inițiate de noi au trecut de Parlament – asta arată cât este de importantă o prezența feminină în Parlament -…
„Județul Argeș are nevoie urgentă de un spital nou, dar concret nu se face nimic. Infrastructura de sănătate este precară și, din păcate, de ani buni autoritățile județene nu fac altceva decât să tot vorbească și să redacteze analize pentru construcția unui spital. Spun unii că pentru argeșeni cel mai bun spital este autostrada, cea care te duce la un spital decent în Capitală. Noi, liberalii, vrem să schimbăm această gândire păguboasă și luptăm pentru construcția unui spital județean nou. Nu este ușor să construiești un spital de la zero și nici nu-l poți face de pe o zi pe alta. Însă, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), România are un minimum de 25 de unităţi medicale care trebuie să fie construite şi dotatede la zero. Este obligația noastră să impunem Argeșul pe listaviitoarelor spitale. Avem nevoie de voință politică și de implicare. Consilierii locali liberali din Pitești…
„Partidul Umanist Social Liberal consideră că este nevoie de măsuri urgente de sprijin pentru agricultorii români, pentru a le da acestora o șansă reală de a fi competitivi pe piața europeană. Semnarea de către România a Politicii Agricole Comune 2023 – 2027 aduce cu sine o serie de obligații pentru fermierii români, care trebuie să pună în practică toate condițiile impuse de acest acord. Aceste reguli generale nu țin cont de particularitățile din România, așa cum de exemplu sunt subvențiile alocate fermierilor, care în România sunt și cu 60% mai mici decât în alte țări membre ale UE. În condițiile în care acordul PAC prevede, printre altele, reducerea suprafețelor cultivate, creșterea ponderii culturilor bio sau reducerea procentuală a îngrășămintelor și pesticidelor folosite, fermierii români au nevoie de sprijin din partea statului, pentru a reduce decalajele față de cei din alte țări UE și pentru a rămâne competitivi. Un exemplu elocvent…
Inspectoratul Școlar Județean Argeș a semnat un parteneriat cu Primăria Mioveni, care vine în sprijinul absolvenților de clasa a XII-a din Mioveni, care se pregătesc pentru sesiunea de toamnă a BAC-ului. Potrivit anunţului făcut de primarul Ion Georgescu, pregătirea va avea loc în perioada 14 iulie – 11 august. Profesorii vor susţine gratuit cursuri la toate disciplinele de examen – limba română, matematică, biologie, etc, care vor fi organizate de două ori pe săptămână, în intervalul orar 12.00 – 16.00, la Centrul Cultural Mioveni. Toate informaţiile pot fi solicitate la tel. 0733100998 „Programul de remediere a situaţiei celor care au picat BAC-ul va continua în fiecare an, în mai multe localităţi, aşa cum am organizat în mandatul trecut. Cursurile actuale au în vedere un număr de circa 60 de elevi din Mioveni şi toate zonele limitrofe, care nu au reuşit să ia BAC-ul în sesiunea din vară. Pentru Piteşti nu…
Vineri, 20 mai, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a anunţat lansarea spre consultare publică a Ghidurilor solicitantului pentru investiţii din cadrul Componentei 1 din PNRR – Managementul apei. Potrivit declaraţiilor deputatului PNL de Argeş, Daniel Constantin, după ce Guvernul a alocat sume importante pentru dezvoltare, prin Programul Saligny, acesta găseşte noi măsuri pentru crearea zonelor de investiţii cu adresabilitate cât mai largă către beneficiari. “Iată că, după investiţiile alocate prin Anghel Saligny, care plasează Argeşul pe un loc fruntaş în clasamentul judeţelor cu cele mai multe fonduri alocate, ghidurile anunţate de Ministerul Mediului sunt menite să direcţioneze sprijinul financiar, atât în direcţia sistemelor de apă şi canalizare, dar şi pentru dezvoltarea localităţilor care au sub 2000 de locuitori. Astfel, localităţile din judeţul Argeş, cu număr mic de locuitori, vor avea posibilitatea să aplice un astfel de program, care acum este o realitate. Sunt soluţii găsite de Guvern, pentru comunităţile care…
”Sprijin pentru România” include o măsură foarte, foarte bună pentru copiii și tinerii din sistemul de protecție specială. Alocația lunară de care beneficiază aceștia pentru unele nevoi personale crește de la 28 de lei la 150 de lei. Decizia Guvernului Ciucă rezolvă astfel una dintre problemele sistemului de asistență socială. Și care, de altfel, a fost abordată și în ședința Comisiei de anchetă de la Senat de săptămâna trecută. Suma era mult, mult prea mică în raport cu nevoile acestor copii și tineri. Nu o spun eu, ci specialiștii în domeniu. Integrarea în viața normală a societății a acestor minori devine misiune aproape imposibilă când dispun de doar 28 de lei pe lună. Merg la școală, au colegi, își fac prieteni, dar dacă vor să petreacă mai mult timp împreună cu ei, șansele sunt infime. Nu pot merge la un spectacol, la o piesă de teatru sau să își cumpere câte o carte.…
Conform președintelui PNL Pitești, Mihai Coteț, 100 de milioane de lei au fost alocați pentru programul de sprijinire al cuplurilor care nu pot avea copii. De acest ajutor vor beneficia 5.000 de persoane, față de 300, până în prezent. Alte finanțări: ▶️500 de milioane de lei – program de sprijinire a tinerilor. ▶️Programul pentru tinere familii – credit în valoare de maximum 75.000 de lei, garantat în proporție de 80% de către stat, pentru plata cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, after-school, plata chiriei, avans din achiziția unei locuințe. ▶️Programul Național Student Invest – credit în valoare de maximum 50.000 de lei, în proporție de 80%, garantat de către stat pentru taxe de studii, publicarea unor cărți sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studențești, a transmis Mihai Coteț.
„PSD înțelege nevoile fermierilor și vine, de fiecare dată, cu soluții concrete pentru a sprijinii activitatea acestora. În condițiile secetei prelungite din această iarnă, Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a decis să pornească sistemele de irigații și să permită accesul fermierilor la apă și la instalații mai devreme decât în anii anteriori. Ministerul Agriculturii va suporta și contravaloarea a 50% din costurile pentru energia electrică folosită pentru instalațiile și echipamentele deținute de fermieri. Din 19 martie au fost pornite sistemele şi au fost umplute canalele cu apă în mai multe județe, iar acțiunea continuă în toate zonele țării în care fermierii au solicitat furnizarea apei pentru irigații. Măsura gândită de PSD sprijină înființarea noilor culturi și asigură sustenabilitate în privința producției de alimente pentru români, în condițiile crizei energetice și a războiului din Ucraina.”- spune Ion Dumitru, presedintele Asociatiei Comunelor din România, Filiala Arges.
Preşedintele PNL Piteşti, Mihai Coteţ, a anunţat ieri că doreşte ca începând cu anul viitor Consiliul Local să aloce sume mai importante pentru organizaţiile care se ocupă de recuperarea şi îngrijirea copiilor cu autism. Se cunoaşte că banii alocaţi de municipalitate în acest scop nu sunt foarte mulţi, iar ONG-urile profilate pe aceste activităţi nu sunt puţine, dat fiind numărul destul de mare al copiilor cu autism. De asemenea, costurile pentru terapia acestora au crescut destul de mult în ultimii doi ani. „Statul nu le oferă mare lucru, în afară de o indemnizație modică și o ședință de recuperare pe săptămână. Cum se descurcă părinții? Cu multe sacrificii și sprijin privat. Anul acesta s-a invocat (din nou!) lipsa banilor. Nici nu concep ca de anul viitor să nu alocăm ONG-urilor piteștene o sumă pentru susținerea ședințelor de recuperare. Astăzi a avut loc un spectacol caritabil, la Filarmonica Pitești, pentru susținerea…