0733100998- numărul de telefon la care pot suna elevii din Mioveni, care dau BAC-ul în sesiunea din toamnă

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Inspectoratul Școlar Județean Argeș a semnat un parteneriat cu Primăria Mioveni, care vine în sprijinul absolvenților de clasa a XII-a din Mioveni, care se pregătesc pentru sesiunea de toamnă a BAC-ului.

Potrivit anunţului făcut de primarul Ion Georgescu, pregătirea va avea loc în perioada 14 iulie – 11 august. Profesorii vor susţine gratuit cursuri la toate disciplinele de examen – limba română, matematică, biologie, etc, care vor fi organizate de două ori pe săptămână, în intervalul orar 12.00 – 16.00, la Centrul Cultural Mioveni.

Toate informaţiile pot fi solicitate la tel. 0733100998

„Programul de remediere a situaţiei celor care au picat BAC-ul va continua în fiecare an, în mai multe localităţi, aşa cum am organizat în mandatul trecut. Cursurile actuale au în vedere un număr de circa 60 de elevi din Mioveni şi toate zonele limitrofe, care nu au reuşit să ia BAC-ul în sesiunea din vară. Pentru Piteşti nu am avut timpul necesar pentru implementarea programului, întrucât este nevoie de profesori, la nivelul ISJ, pentru examenele de titularizare şi definitivat. Examenul de titularizare începe mâine, 13 iulie.”- ne-a declarat inspectorul general şcolar al ISJ Argeş, Dumitru Tudosoiu.

Profesorii care vor ţine meditaţiile gratuite provind de la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” şi Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni.

Write A Comment