- Uneori, românii pot fi atât de buni, frumoși și uniți
Filarmonica Piteşti a găzduit aseară, 31 ianuarie 2026, un eveniment de excepţie organizat de Rotary Club Piteşti, în care a fost premiată excelenţa. Invitatul special al serii a fost maestrul Gheorghe Zamfir.
Un articol de dr Mihaela Stănciulescu, Asociaţia Puncte de Vedere:
NAIUL
🛑 Este ultima seară din ianuarie și ne-am grăbit pașii spre Filarmonica din Pitești pentru că acolo bătea puternic inima comunității. Frigul se așezase tihnit pe străzile dezgolite de zgomot și o liniște calmă ne însoțea clipele ce ne apropiau de emoția pe care o bănuiam și o așteptam cu nerăbdare.
Am ajuns și ne-am strecurat printre rotarienii care își dădeau binețe în ținute elegante de seară – bucuroși să se revadă dar, mai ales, încântați să fie părtași la un concert ce se anunța de excepție.
Clubul Rotary Pitești a marcat încă un eveniment de gală prin care au onorat excelența în educație. Zece tineri de excepție au urcat pe scenă spre a fi premiați pentru performanțele lor în arte, sport și științe. Semn bun pentru viitorul comunității din Argeș care are toate motivele să spere într-un viitor ce poate fi construit de acești copii frumoși, luminoși, deștepți și de o modestie desăvârșită.
I-am privit, i-am ascultat pe unii dintre ei care au performat pe scenă și am înțeles cu toții că putem spera. Dragi rotarieni argeșeni, ar mai fi un singur lucru de făcut pentru tinerii noștri excelenți. Să le dăm motive serioase și temeinice să-și crească România de acasă, oriunde s-ar afla.
Dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea ne-a purtat cu bagheta lui magică printr-un vis muzical pe care ni l-am fi dorit fără final. Soliștii Iana Novac, Adina Sima și Andrei Tomescu ne-au călătorit printre cele mai frumoase portative muzicale cărora le-au dat viață ca să ne bucure sufletul și spiritul. Iar violinista Sofia Butaru, unul dintre excepționalii tineri premiați de Clubul Rotary Pitești, a transformat vioara și arcușul într-un anotimp al bucuriei de a trăi muzica.
Uneori românii pot fi atât de buni, frumoși și uniți încât, preț de două ore, nimic din patima, dezbinarea și tristețea care ne însoțesc pe mulți prea mulți dintre noi, au fost uitate cu desăvârșire. Și cred că, în adâncul sufletului tuturor celor care și-au dus mâna la inimă cu recunoștința și respectul cuvenit la intonarea inmului de stat al României dar și al Republicii Moldova precum și al Rotary, dorința de mai bine, mai uniți și mai curajoși a fost una în sufletul tuturor.
Corola de lumini a serii a adus-o și a strălucit-o pe scenă masterul Gheorghe Zamfir. A venit purtat la braț de soția sa, a urcat cătinel dar ferm cele câteva trepte și ne-a tăcut pe toți, profund și blând ca un zeu pentru care nu există spațiu și timp, ci doar talent și nemurire.
Ne-a vorbit câteva minute despre NAI ca despre cea mai prețioasă ființă în care Dumnezeu a pus dar și har.
“Am adus naiul când nu exista deloc în lume. Naiul a intrat în șaptesprezece stiluri muzicale, inclusiv opera. Am scris (pentru nai) simfonii, rapsodii, concerte, muzică de cameră, cvintete, cvartete. Și pentru unsperezece naiuri am scris, dar ca și compozitor nu mă știe nimeni. Or să mă știe într-o zi și-or să vorbească despre mine ca despre Marcel Budală. Dar, poate nici nu știți cine este Marcel Budală. Era cel mai bun acordeonist din anii ’60. De atunci, naiul a făcut un parcurs gigantesc, a urcat pe toate scenele lumii, cu cele mai mari orchestre, cu cei mai mari șefi de orchestră și s-a dus în lume și s-a mai întors ca dovadă că astăzi trăiește aici, în România. Nu a vrut să trăiască la Paris. Am introdus naiul în operă, a fost un lucru foarte greu. A cântat în multe albume, Puccini, Verdi și alții. L-am introdus și în muzica de cameră, a cântat și cu cele mai mari orchestre de cameră ale lumii. L-am căsătorit cu toate doamnele mari ale operelor care au fost scrise vreodată. A ajuns, azi, în fața piteștenilor și întrebam mai devreme prin culise: Măi, fraților, voi ce făceați în ’64? Unii mi-au spus că nici nu s-au născut. Ei bine, eu, atunci, am fost găeșteanul care am introdus naiul în festivalul de la Pitești. Era un concurs între regiuni, la acea vreme, și nu exista regiunea Argeș, ci Pitești. Atunci l-am introdus pe un director care se numea Constantin Denischiotu și care a fost primul director al teatrului de estradă din Pitești. A cântat (naiul) cu Irina Loghin, cu Ștefania Rareș și cu prietenul meu Benone Sinulescu. L-am luat pe Florian Economu care era dirijorul orchestrei de muzică populară “Doina Argeșului”. Nici nu a auzit de numele astea cineva de acum. Atunci aveam douăzeci și ceva de ani, am concurat și am luat nota zece de la un juriu din optesprezece inși, datorită faptului că am cântat doina de jale pe care o propusesem atunci și care, apoi, a ajuns un șlagăr mondial care se cântă și astăzi”.
Apoi, NAIUL s-a așezat pe scaun și a cântat ca și cum Divinitatea coborâse în fiecare sunet, în fiecare notă, în fiecare suflare. Am plâns și am luminat cu sufletul fiecare suflare, pentru că am simțit atingerea infinitului pe care doar ACEST NAI îl poate coborî, printre noi, muritorii binecuvântați că suntem românii care ÎL avem. “Omul acesta scoate din om memoria primară despre câtă perfecțiune a sădit Dumnezeu în noi, înainte de a fi născut” (@Grațiela). Apoi, NAIUL și-a cules aplauzele urându-și să fie sănătos și a coborât treptele în aplauze, însoțit de bunul simț desăvârșit al maestrului Dragoș Tiberiu Oprea, fondator al Filarmonicii Pitești, despre care Gheorghe Zamfir a spus, cu umor și recunoștință: “uite, a ajuns să mă dirijeze fiul lui Gheorghe Oprea, ultimul mare folclorist și profesor doctor la Conservatorul din București, cu care am fost coleg timp de trei ani”.
Apoi, pașii săi au lăsat în urmă o filă de aur despre viața și sufletul unui artist pentru care NAIUL este viață şi emoția motivul să se dăruiască pe sine.
Este ultima seară de ianuarie și inima comunității a bătut la unison în numele excelenței și recunoștinței pentru că asta este, în esență, starea firească a umanității, să fim împreună mai buni.
Curge cerul cu ninsoare și pământul îmbrățișează neaua curată ca o rugăciune rostită de însuși Dumnezeu. Este atât de multă liniște în seara acestei zăpezi încât se aud foșnind aripile îngerilor ce pășesc ușor să nu trezească infinitul. Albul fiecărui fulg este sfințit de clipa pe care o atinge înainte să se stingă timp în devenire. Iar noaptea se scurge dincolo de norii plini de iarnă și poposește peste tot, picur, stea, fulg, chemare, bucurie tăcută sau tăcere bucurată de o muzică divină.
Cerul s-a făcut NAI şi fiecare fulg răstălmăcește bucuria de a fi.
(mulțumesc Mihai Savu, mulțumesc Rotary Pitești pentru această bucurie) 🛑
text şi foto- Dr. Mihaela Stănciulescu, Asociaţia Puncte de Vedere
Comments are closed.