Dosarul ALEXE cu fraţii Tudorici, aproape de soluţionare

Share pe Facebook Share pe Whatsapp Share pe Messenger Share pe email

Dosarul în care fraţii Leonard şi Adrian Tudorici sunt anchetaţi pentru tentativă de omor, după ce i-au bătut în 2014 pe fraţii Alexandru şi Doru Alexe din Merişani, se apropie de final, au declarat astăzi surse judiciare pentru interespublic.ro.

Fraţii Tudorici sunt astăzi în arest pentru lovituri cauzatoare de moarte (LCM) în cazul lui Cătălin Plăiaşu, decedat în urma bătăilor administrate de aceştia, la finele lunii iunie. Tudorici sunt implicati in mai multe dosare.

Sursele judiciare arată că scandalul în care Leonard şi Adrian Tudorici (alături de cel de-al treilea frate David) i-au lovit pe cei doi tineri ALEXE, aceştia fiind şi tăiaţi, potrivit certificatelor medico-legale, a format iniţial un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe. Aceasta cauza s-a aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Ulterior, fraţii Tudorici au fost încadraţi la tentativă de omor, dosarul ajungând la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. Această anchetă a fost una dintre investigaţiile dificile în care se caută să se demonstreze infracţiunile contra vieţii, au declarat surse judiciare pentru interespublic.ro.

Interespublic.ro a aflat astazi că o posibilă soluţie în dosarul ALEXE poate fi dată în toamnă.

IMPORTANT!

  1. Pentru urgentarea unei anchete penale aflată în desfăşurare, orice persoană implicată în caz poate depune cerere la procuror.
  2. Pentru a atrage atenţia că o anchetă durează foarte mult  timp, orice persoană implicată în caz se poate adresa instanţei, conform codului de procedura penală, printr-o contestatie. O astfel de cerere determină judecătorul să studieze mersul unei anchete penale şi să grăbească, dacă se impune, soluţionarea acesteia.

PE SUBIECT: Batausii lui Plaiasu in Dosarul ALEXE, povestea unei mame

PE SUBIECT: Declaratii VICTIMA a Fratilor Tudorici

Write A Comment