Potrivit DSP Argeş, un număr de 185 (ieri erau 186) de argeşeni se mai află în carantină instituționalizată. Numărul celor vindecaţi COVID se menţine ca şi ieri, la 11:

  • -persoane vindecate: 11;
  • -persoane diagnosticate pozitiv: 98 (ieri erau 96)
  • -persoane decedate: 4.

 De reţinut că preşedintele Klaus Iohannis a anunţat astăzi două veşti bune: după 15 mai, vor fi implementate măsuri de relaxare, iar proiectul lui Streinu Cercel cu izolarea bătrânilor de peste 65 de ani nu se va implementa, pentru că impune măsuri…INUMANE, TOTALITARE:

„Este timpul să ne gândim la ceea ce se numeşte un plan de relaxare atunci când condiţiile vor fi îndeplinite. Este acum în vigoare un decret pentru starea de urgenţă, care se termină pe data de 15 mai. După data de 15 mai, dacă numărul de persoane infectate scade, dacă numărul de decese (…) scade, dacă noi respectăm cu toţii măsurile impuse de autorităţi şi lucrurile merg înspre bine, este clar că putem să intrăm atunci într-o fază de relaxare

„Dragii mei, aşa ceva nu se va întâmpla. Este inacceptabil. Noi trăim într-o societate liberă, o societate care se protejează în cazul epidemiei, dar în niciun caz nu venim cu astfel de măsuri totalitare, altfel nu aş putea să le spun. Persoanelor în vârstă le spun: staţi liniştiţi, nu vine nimeni să vă ia de acasă să vă ducă în carantină, nu vine nimeni să vă impună lucruri inumane. Atunci când va fi nevoie vom veni şi vă vom explica despre ce măsuri trebuie luate ca să vă protejaţi voi faţă de această boală, în niciun caz statul nu va veni să impună astfel de măsuri inumane, care nici nu trebuie discutate într-o societate din secolul XXI”. (Klaus Iohannis, 21.04.2020)

DATE IMPORTANTE LA NIVEL NAŢIONAL, astăzi, 21 aprilie 2020

  • La ATI, în acest moment, sunt internați 245 de pacienți, la nivel naţional.
  • 482 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș (patru decese), Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Prahova, au decedat până astăzi, 21 aprilie. 
  • Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.372 de persoane. Alte 41.136 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
  • Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 101.552 de teste.

Write A Comment