Primarul comunei Godeni, Ion Pădureanu, a anunţat astăzi întoarcerea acasă a unui număr de patru cetăţeni, care au fost vindecaţi în spital de noul coronavirus. Primarul a declarat pentru interespublic.ro că a fost anunţat că mâine sau poimâne alte două persoane urmează să revină la domiciliu, pentru că tratamentul a dat roade.
„Ieri s-au întors patru. Urmează alţi doi. Este vorba de un cuplu, mai în vârstă, care este bine, este vindecat. Îi aşteptăm acasă. M-au rugat telefonic să-i ajut să le dezinfectez locuinţa. O să apelez la cineva din Câmpulung, care ne-a mai ajutat cu două dezinfectări şi pregătim ce trebuie. Să facem totul legal, echipaţi. Consiliul Judeţean nu ne-a ajutat cu nimic pentru procedurile acestea de dezinfectare. Ne-a spus că nu mai au bani pentru UAT-uri. Asta este. Ne descurcăm. Important este că oamenii revin acasă. Până acum, comuna Godeni era considerată un focar de infecţie. Acum nu se mai spune nimic de focare, că avem 96 de cazuri pozitive. ”- a declarat primarul Ion Pădureanu pentru interespublic.ro.
La acest moment, 9 cetăţeni din Godeni sunt internaţi în spitalele din Argeş, după ce au fost depistaţi Covid19.
Doi sunt la Spitalul Câmpulung (cei care, potrivit primarului, vor reveni acasă în aceste zile), iar restul la Spitalul Mioveni.
in foto: primarul comunei Godeni, Ion Pădureanu
