• Avocatul Dan Ioan Panţoiu este de acord cu scăderea pragului de răspundere penală a minorilor!
  • Cum era înainte?
  • Cum este în alte ţări?

Ministerul Justiţiei a anunţat astăzi constituirea unui grup de lucru pentru a analiza dacă este sau nu binevenită modificarea legii privind micşorarea vârstei la care un minor poate răspunde penal. Detalii, aici: Ministerul Justiției- grup de lucru în privința răspunderii penale a minorilor!

Întrebare: Se impune în România scăderea pragului de vârstă pentru ca minorii să răspundă penal? Potrivit Codului Penal (art. 113), un minor care nu a împlinit 14 ani nu răspunde penal pentru faptele comise.

Avocatul Dan Ioan Panţoiu, specialist în Drept Penal, din cadrul Baroului Argeş, consideră că se impune această modificare a codului penal:

Opinie avocat Dan Ioan Panţoiu: 

Somnul legii naște monștri

Parafrazând expresia somnul raţiunii naşte monştri (care aparţine pictorului şi gravorului spaniol Francisco de Goya, trăitor la cumpăna dintre secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea), ajungem din păcate la realitățile dureroase și de multe ori nefaste, ale vremurilor în care trăim.

Într-un ritm de-a dreptul debordant, viața ne obligă să ne adaptăm ritmului în care se desfășoară. Neadaptarea poate conduce la un moment dat la dispariția celor care n-o fac.

Amploarea AI, trăitul din ce în ce mai mult în realitățile virtuale pe care le creează, produc nu numai dependență, ci și fracturi de nevindecat la nivel spiritual și sufletesc. Alături de acest fenomen negativ prezent tot mai pregnant în viața multor copii – adolescenți și tineri – consumul din ce în ce mai răspândit de droguri a dus la creșterea geometrică a delincvenței juvenile.

Legislaţia nu este adaptată realităţilor actuale

Av. Dan Ioan Pantoiu, Baroul Arges

În același timp, legislația n-a fost adaptată realităților, cei desemnați prin votul cetățenilor să-i protejeze fiind ocupați cu orice altceva, numai cu îndeplinirea misiunii lor constituționale nu. Din acest motiv, al neadaptării legislației la fondul faptic antisocial actual, raportat la copii, adolescenți și tineri, realitatea a dat naștere la monstruozități săvârșite de aceștia.

Ce ştim ca scurt istoric al răspunderii penale pentru minori?

1. Cutuma și pravilele din Evul Mediu care reglementau acest aspect din punct de vedere moral și juridic. În dreptul cutumiar românesc nu a existat o noțiune clară de „minor” ca subiect distinct de drept penal. Astfel, vârsta nefiind stabilită, se ținea cont în primul rând de discernământul minorului, „priceperea minții”, iar pedepsele aplicate erau mai blânde. Pravilele care reglementau minoritatea dpdv juridic, au fost Pravila lui Vasile Lupu (1646) și Îndreptarea legii (1652). Conform acestora, minorii puteau răspunde penal dacă se aprecia că „știu ce fac”, dar judecata era una morală, nu una pur juridică în sensul actual .

2. Codul penal Alexandru Ioan Cuza (1864), a fost primul cod penal modern românesc. Conform prevederilor acestuia, un minor sub 8 ani nu răspunde penal, iar între 8–15 ani răspunde numai dacă a acționat cu discernământ, iar între 15–18 ani răspunderea penală exista, dar cu pedepse reduse.

3. Codul penal Carol al II-lea (1936), un cod foarte avansat pentru epoca respectivă, reglementa astfel răspunderea penală a minorului:

  • sub 14 ani – se considera iresponsabilitate penală absolută;
  • între 14 si 18 ani – răspunderea penală era condiționată de existența discernământului.

4. Codul penal comunist (1969): minorul sub 14 ani nu răspundea penal; iar între 14 și 18 ani răspundea penal dacă se dovedea că are discernământ.

5. Codul penal actual (Legea nr. 286/2009), în vigoare din 2014, armonizat cu standardele europene, prevede că minorul sub 14 ani nu răspunde penal; între 14–16 ani răspunde penal doar dacă se dovedește discernământul; între 16–18 ani răspunde penal, cu regim sancționator special, respectiv: exclusiv măsuri educative, neprivative de libertate (supraveghere, consemnare); privative de libertate (internare într-un centru educativ/de detenție). Pedepsele principale/clasice – închisoare, amendă – nu se aplică minorilor.

Cum este în alte ţări?

Sistemele de drept în care minorii sub 14 ani pot răspunde penal: Anglia și Țara Galilor, vârsta răspunderii penale: 10 ani, minorii între 10 și 17 ani răspund penal, aplicându-se un sistem penal juvenil prin care pot fi dispuse: arestarea, detenția în centre juvenile, măsuri de supraveghere. În Scoția, vârsta minimă de răspundere penală: este de 12 ani. În Elveția, vârsta răspunderii penale este de 10 ani. În Țările de Jos (Olanda), vârsta răspunderii penale este de 12 ani. În Franța, vârsta răspunderii penale este sub 13 ani.

Există apoi sisteme de drept în care minorii sub 14 ani nu răspund penal, dar pot fi luate măsuri preventive/coercitive: Germania, vârsta răspunderii penale este de 14 ani. Minorii nu răspund penal dar pot fi dispuse: măsuri de protecție, internare în centre educative, supraveghere obligatorie. În Italia există răspundere penală de la 14 ani, iar sub 14 ani se aplică măsuri administrative și de protecție; internare în instituții speciale pentru minori. În Spania, răspundere penală de la 14 ani. Măsurile preventive asupra minorului în diferite sisteme de drept: Anglia-de la 10 ani; Elveția, de la 10 ani, Olanda, de la 12 ani.

Având în vedere realitățile socio-economice, şi aici vorbim de familii disfuncționale, părinți plecați din țară, minori lăsați în grija și supravegherea bunicilor care sunt depășiți de schimbările AI, ale vitezei de circulație a informațiilor, propagarea violenței prin social-media, lipsa de eficiență a sistemului de învățământ, intervenția lentă sau inexistentă a unor instituții statale cu rol de prevenire: MAI, CNA etc., cel puțin pentru o perioadă de zece ani, eu sunt pentru scăderea pragului de răspundere penală a minorilor.”- este opinia avocatului Dan Ioan Panţoiu din cadrul Baroului Argeş, specialist în Drept Penal.

Pe subiect:

Graţiela Bâzoi 

♦InteresPublic.ro

 

Comments are closed.